Datele statistice ale Institutului National de Statistica arata ca, in luna septembrie din 2008, 63,7% dintre autorizatiile eliberate pentru construirea de cladiri rezidentiale sunt pentru zona rurala (3.926), mentinandu-se trendul din luna precedenta, iar restul, in numar de 2.239 de autorizatii, pentru mediul urban. In luna septembrie din 2008, au fost eliberate cu 402 mai multe autorizatii de construire pentru cladiri rezidentiale decat in aceeasi luna a anului precedent. Distributia in profil regional evidentiaza o tendinta de crestere a numarului de autorizatii de construire eliberate pentru cladiri rezidentiale in urmatoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+368 de autorizatii), Sud-Muntenia (+235 de autorizatii), Centru (+184 de autorizatii) si Bucuresti-Ilfov (+19 autorizatii). In restul regiunilor de dezvoltare, a scazut numarul de autorizatii eliberate pentru construirea de cladiri rezidentiale, cele mai semnificative inregistrandu-se in regiunile Nord-Vest (-211 autorizatii) si Vest (-142 de autorizatii). Numarul de autorizatii de constructie pentru cladiri rezidentiale a ajuns anul trecut, potrivit rapoartelor statistice ale INS, la 56.618, in crestere cu 10,9% fata de 2006. Potrivit INS, cele mai importante cresteri, in primele noua luni ale anului, au fost inregistrate in regiunile de dezvoltare Sud-Muntenia (+1.267 de autorizatii), Nord-Est (+960 de autorizatii), Bucuresti-Ilfov (+918 autorizatii) si Centru (+733 de autorizatii). In regiunea de dezvoltare Vest, s-a inregistrat o scadere a numarului de autorizatii eliberate pentru cladiri rezidentiale cu 534 de autorizatii.
Constructiile, plus de 10,6% la 9 luni
Publicat la 28.10.2008, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



