Cei trei mari producători auto din Statele Unite, General Motors, Chrysler şi Ford, trec printr-o perioadă critică din punct de vedere financiar. În aceste condiţii, Senatul american a votat sâmbătă garanţiile publice necesare acordării a 25 de miliarde de dolari pentru sectorul auto. Camera Reprezentanţilor a aprobat planul săptămâna trecută, aşa că acum a mai rămas doar preşedintele George W. Bush să-şi dea acordul.

De altfel, aceasta este ultima formalitate necesară deblocării fondurilor pentru constructorii auto. Legea independenţei energetice, adoptată de Congres în decembrie, autoriza încă de atunci guvernul să acorde cele 25 de miliarde de dolari în împrumuturi cu dobândă preferenţială. Banii urmează să fie folosiţi de producătorii auto naţionali, pentru a-şi reorienta producţia spre modele mai economice. Prioritate vor avea constructorii care au fabrici în Statele Unite de cel puţin 20 de ani.

Printre beneficiari se numără şi doi constructori niponi Honda şi Nissan. Suntem foarte fericiţi că autorităţile americane s-au hotărât să ne întindă o mână de ajutor în asemenea momente critice, a declarat purtătorul de cuvânt al General Motors. Pentru gigantul auto din Detroit, ca de atfel, şi pentru Ford şi Chrysler banii reprezintă un adevărat colac de salvare venit într-o perioadă în care înregistrează pierderi masive.

După ce şi-au văzut imperiul la un pas de faliment, cei trei jucători importanţi de pe piaţa auto se simt în sfârşit la adăpost de fluctuaţiile de pe pieţele financiare. General Motors a pierdut din 2005 până acum 70 de miliarde de dolari, Ford aproape 24 de miliarde de dolari, iar Chrysler peste 400 de milioane de dolari în acest an şi aproape 2 miliarde de dolari anul trecut.