money.ro
ActualitateCristina Popovici

Consum calorifer electric. Cât de mult îți crește factura la energie

Publicat la 02.01.2025, 10:16:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Consum calorifer electric. Cât de mult îți crește factura la energie

Consum calorifer electric. Cât de mult consumă acesta și la cât îți poate duce factura în fiecare lună?

Pentru cei care nu au centrală, caloriferul electric poate fi o alegere bună. Nu e nevoie de găuri în pereți și nici de alte avize. Totuși, când vine vorba de consumul lui există semne de întrebare.

Pe piață există mai multe tipuri de calorifere electrice, fiecare cu avantaje și moduri diferite de funcționare:

Consum calorifer electric. Cât de mult îți crește factura la energie

În primul rând există caloriferul electric pe bază de ule. Acest model este umplut cu ulei mineral care se încălzește într-un timp scurt și rămâne cald pentru o perioadă mai lungă de timp, chiar și după oprirea aparatului. Unele modele includ termostat, protecție la supraîncălzire și trepte de putere.

Caloriferul electric cu raze infraroșii poate fi o altă alegere. Acest tip folosește radiații infraroșii pentru a încălzi obiectele și persoanele din raza de acțiune, nu aerul. Este eficient în spații mici și oferă căldură rapidă, dar este mai potrivit pentru utilizare localizată.

Și mai există de asemenea și caloriferul electric cu convecție. În acest caz, aerul rece intră prin partea de jos a aparatului, se încălzește la contactul cu rezistența electrică din interior și iese cald prin partea superioară. Este ideal pentru încălzirea rapidă a întreagii încăperi.

Consum calorifer electric. Pentru a calcula consumul unui calorifer electric, trebuie să ții cont de următorii factori:

Puterea caloriferului (măsurată în kilowați – kW);
Timpul de funcționare zilnic (măsurat în ore);
Prețul curent al energiei electrice per kWh.
Formula pentru calculul consumului este simplă:

Consum (kWh) = Puterea (kW) x Timpul (h)
De exemplu, un calorifer electric cu o putere de 2.000 W (2 kW), folosit timp de 8 ore pe zi, va avea un consum de 16 kWh/zi.

Consum calorifer electric. Dacă luăm în considerare prețul mediu actual al energiei electrice, care este aproximativ 0,80 lei/kWh anul acesta, costul zilnic poate fi calculat astfel:

Cost zilnic = Consum zilnic (kWh) x Prețul per kWh

Pentru un calorifer de 2 kW utilizat 8 ore:

16 kWh x 0,80 lei/kWh = 12,8 lei/zi

Pentru o lună de utilizare (30 zile):

12,8 lei/zi x 30 zile = 384 lei/lună

Aceste valori sunt orientative și pot varia în funcție de prețul curentului și de eficiența caloriferului electric.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite