Cu toate ca în prezent cei mai mari consumatori de gaze din economie, combinatele de îngrăşăminte, au oprit activitatea influentele asupra consumului national de gaze pentru 2008 vor fi nesemnificative, spune directorul din cadrul ANRE, Gabriel Sârbu.
“În acest moment pentru 2008 nu înseamnă o reducere foarte mare de consum. Pentru 2009 o să vedem în funcţie de ce programe de producţie vor avea”, a declarat Gabriel Sârbu, director în cadrul ANRE.
Consumul de gaze pentru 2008 este estimat la 17,5 miliarde metri cubi atat cît a fost si in 2007. O eventuala variatie, având in vedere ca luna decembrie inca nu s-a incheiat, nu poate fi mai mare de plus-minus un procent, spune reprezentantul ANRE.
Până în prezent din datele transmise de operatori către ANRE, pentru anul 2009, se ia in calcul menţinerea consumului de gaze la acelaşi nivel cu cel din 2008, a explicat Gabriel Sârbu.
În ceea ce priveşte producătorii interni de gaze naturale aceştia nu vor fi afectaţi decât în ipoteza în care consumul ar scădea sub pragul actual al productiei, interne respectiv la mai putin de 12 miliarde metri cubi.
“Efectul reducerii consumului nu se manifestă în reducerea producţiei ci în scăderea importurilor, respectiv intr-o structura de amestec mai mica. Producatorii interni şi-ar pune probleme de vânzări numai daca consumul intern ar scădea sub 12 miliarde mc anual”, a mai adăugat Gabriel Sârbu.



