În prezent, cererea mondială de energie este acoperită în proporţie de 39% din petrol, 27% din cărbune, 23% din gaze naturale şi 10% din alte surse. Până în 2030, situaţia se va schimba semnificativ conform prognozelor făcute de Organizaţia Tărilor Exportatoare de Petrol.
Ponderea tiţeiului va scădea până la 36,5% din cererea mondiala de energie, cărbunele va acoperi până la 26,8%, iar din alte surse, cum ar fi energia nucleară, hidro sau din resurse regenerabile se va acoperi doar 9,2% din cerere. În schimb ponderea energiei asigurate din gaze naturale, în cererea mondială de energie, va creşte constant, până la 27,4%.
Petrolul va ramâne aşadar în continuare principala sursă de producţie a energiei, iar gazele naturale vor trece în poziţia secundă ca şi importanţă, depăşind cărbunele. Nordul Americii va fi în continuare cel mai mare consumator mondial de petrol, cu peste 29 milioane de barili pe zi, însă cererea va creşte cu doar 13,7% în următorii 25 de ani.
În schimb, în China, cererea de ţiţei va fi în următorii 25 de ani, mai mult decât dublă faţă de 2005, şi va ajunge la 16,4 milioane de barili pe zi. Astfel, China va deveni al doilea mare consumator mondial de ţiţei, şi va depăşi Vestul Europei. Aici cererea de ţiţei va rămâne relativ constantă la aproximativ 16 milioane de barili pe zi. Organizaţia Tărilor Exportatoare de Petrol estimează o creştere cu peste 22 de procente a cererii de ţiţei în ţările din Centrul şi Estul Europei.
Cu toate acestea, raportat la consumul de ţiţei mondial, ţările din zona central şi est europeană, unde este inclusă şi România, rămân practic nişte consumatori mici, cumulând 1,1 milioane barili pe zi. (iese carton 2) (intra carton 3). În 2006, consumul de ţiţei al României a fost de circa 233 de mii de barili pe zi, reprezentând 0,27% din consumul mondial de ţiţei, conform ultimelor statistici ale British Petroleum. Conform aceloraşi statistici, Polonia cel mai mare consumator din zonă, cu o medie de aproximativ 500 de mii de barili pe zi, a reprezentat în 2006 doar 0,6% din consumul mondial de petrol.
Consumul de ţiţei va creşte constant până în 2030
Publicat la 06.08.2007, 08:28:30
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
