Banca Națională îi răspunde, prin purtătorul de cuvânt Dan Suciu, consilierului Dariu Vâlcov, strategul principal al Guvernului, în zona economică. BNR transmite că Vâlcov dă dovadă de “grave neînțelegeri” în ceea ce privește modul în care este administrată rezerva internațională a României. În primul rând, BNR spune, în clar că nu a făcut pierdere dina dministrarea rezervei, în 2017, așa cum a spus Vâlcov la Antena 3, ci a realizat un profit 186 de milioane de lei. De asemenea, BNR spune că a înregistrat profit per ansamblul ultimilor zece ani și, în baza acestui rezultat, a plătit impozte de circa un miliard de euro către stat.
“ Din păcate, dl. Darius Vâlcov alege selectiv o singură cifră din Raportul anual pe 2017 legată de administrarea rezervelor internaționale și a poziției financiare a BNR, considerând că cifra de la pagina 166 a Raportului anual, de minus 80 de milioane echivalent euro este rezultatul total al administrării rezervelor. Interpretarea este complet greșită, dacă nu chiar manipulativă, și ar fi putut fi evitată dacă dl. Vâlcov chiar ar fi citit și nota care spune explicit ce reprezintă acea cifră („O componentă a veniturilor din activitatea de administrare a rezervelor internaționale”). Aceasta cifră este rezultatul randamentului negativ generat de portofoliul de lichiditate, necesar pentru plățile zilnice făcute pentru acoperirea unor scadențe de plată ale statului și denominat în euro. În contextul unor randamente negative pentru activele în euro pe plan mondial, ca rezultat al politicilor monetare ale marilor bănci centrale (FED, BCE), acest lucru presupune păstrarea unei lichidităţi ridicate şi, implicit, de sume consistente la dispoziție atât în numerar, cât şi în depozite pe termen scurt, o componentă care a generat pierderi pentru toate băncile centrale. Este cu atât mai meritorie activitatea BNR pentru faptul că a reușit fructificarea altor părți din rezerva internațională care au acoperit pierderile și au dus la obținerea de profit, aducând și contribuții substanțiale la bugetul de stat.”, arată comunicatul de presă.



