Reprezentantii Executivului vor verifica lunar lucrarile de infrastructura, iar banii vor fi alocati doar in functie de ritmul de executie a acestora, i-a avertizat ieri premierul Emil Boc pe constructorii tronsonului Bucuresti-Moara Vlasiei, parte a Autostrazii Bucuresti-Ploiesti. «Cel putin o data pe luna vom verifica la fata locului stadiul lucrarilor de infrastructura, iar banii vor fi acordati in functie de ceea ce vedem ca se intampla in teren. Daca lucrarile merg bine, si sustinerea financiara va fi pe masura, chiar si in timp de criza”, a declarat Boc. Constructorii i-au spus premierului ca principala problema este legata de lipsa alocatiilor bugetare, Boc precizand insa ca fondurile sunt distribuite si in functie de progresele constatate in derularea lucrarii. Aflat in vizita de lucru pe santierul Autostrazii Bucuresti-Ploiesti, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, la randul sau, ca Autostrada Bucuresti-Brasov ar putea fi data in folosinta peste cinci ani. “De acum in cinci ani vom ajunge la Brasov pe autostrada, iar BEI ar putea finanta 50% din costul necesar constructiei a doua tronsoane: centura Ploiesti si Bucuresti-Ploiesti”, a spus Berceanu. Ministrul a afirmat ca, anul acesta, tronsonul Moara Vlasiei-Ploiesti (care insumeaza 30 km) va fi finalizat, cu exceptia podurilor, care vor fi terminate in februarie 2010. Referindu-se la tronsonul Comarnic-Brasov, Radu Berceanu a declarat ca, in termen de zece zile, va fi desemnata compania de constructii.
Control lunar la lucrarile de infrastructura
Publicat la 02.04.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
