Controverse asupra politicii agricole comune a UE

Cea mai importanta schimbare in dezbaterea asupra politicii agricole din ultimele 18 luni in Europa a fost revenirea argumentelor interventioniste, pe motivul cresterii sigurantei alimentare. Acestea erau importante in structura initiala a PAC, in vremea razboiului rece, de teama intreruperii aprovizionarii cu alimente pe cale maritima. Un raspuns la aceste temeri a fost folosirea PAC pentru a creste independenta Europei in privinta pro

duselor perisabile. Balanta cererii si a ofertei s-a schimbat radical pe piata alimentara globala, in ultimul an. Pe masura ce locuitorii tarilor emergente devin tot mai prosperi, regimul lor alimentar se schimba. Se consuma mai multa carne, ceea ce necesita mai multe animale, iar aceasta tendinta va continua.

Cantitatea recoltelor produse a fost afectata de cererea tot mai mare de biocombustibili. Conditiile meteo nefavorabile au afectat productia de cereale in unele tari. Acest lucru ar putea reflecta schimbari climatice pe termen mai lung, cauzate de incalzirea globala.

Consecinta ofertei mai mici si a cererii crescande a constat in cresterea si volatilitatea preturilor. Speculatiile actualei crize financiare au exacerbat aceasta volatilitate. Un raspuns al multor tari din Asia si America Latina a fost sa impuna taxe pe exportul de alimente, pentru a asigura aprovizionarea in tara. Aceasta politica s-a lovit de rezistenta multor fermieri din aceste tari.

In principiu, astfel de politici ar trebui sa deschida noi piete de export pentru fermierii din UE si sa creasca presiunile pentru renuntarea la subventiile pentru fermieri. Dar sunt aduse argumente puternice pentru pastrarea acestora pe o piata globala in schimbare. Cei care apara PAC argumenteaza ca Europa trebuie sa tinda spre independenta alimentara si ca subventiile sunt necesare pentru a asigura maximizarea productiei in Europa. Oponentii politicii agricole comune, care cred ca ar trebui sa se renunte la subventii, spun ca o balanta mai stransa intre cerere si oferta ar trebui sa creasca profiturile fermelor. Daca pretul alimentelor creste din cauza cantitatii reduse, mai mult teren marginal ar putea fi pus in circuitul agricol, iar eficienta in productie ar putea fi sporita prin tehnologii si tehnici agronomice mai bune.

Totusi, argumentele privind siguranta alimentara au avut influenta asupra factorilor de decizie. Acest lucru a fost vizibil in discursurile politicienilor, inclusiv al lui Barnier si al comisarului european pentru Agricultura, Mariann Fischer Boel. Un studiu recent al guvernului britanic pe acest subiect este echilibrat in privinta riscurilor, dar subliniaza vulnerabilitatea pe termen scurt a sistemelor globale de distributie fata de o cadere a ofertei.

Cheltuieli ] Proportia sumelor acordate PAC a scazut, de la 49% din totalul cheltuielilor in 2003 la 46,7% in 2006. Se asteapta noi scaderi pana in 2013. Acum 30 de ani, cheltuielile pentru agricultura reprezentau peste 70% din bugetul UE.

Cea mai importanta schimbare in dezbaterea asupra politicii agricole din ultimele 18 luni in Europa a fost revenirea argumentelor interventioniste, pe motivul cresterii sigurantei alimentare. Acestea erau importante in structura initiala a PAC, in vremea razboiului rece, de teama intreruperii aprovizionarii cu alimente pe cale maritima. Un raspuns la aceste temeri a fost folosirea PAC pentru a creste independenta Europei in privinta pro

duselor perisabile. Balanta cererii si a ofertei s-a schimbat radical pe piata alimentara globala, in ultimul an. Pe masura ce locuitorii tarilor emergente devin tot mai prosperi, regimul lor alimentar se schimba. Se consuma mai multa carne, ceea ce necesita mai multe animale, iar aceasta tendinta va continua.

Cantitatea recoltelor produse a fost afectata de cererea tot mai mare de biocombustibili. Conditiile meteo nefavorabile au afectat productia de cereale in unele tari. Acest lucru ar putea reflecta schimbari climatice pe termen mai lung, cauzate de incalzirea globala.

Consecinta ofertei mai mici si a cererii crescande a constat in cresterea si volatilitatea preturilor. Speculatiile actualei crize financiare au exacerbat aceasta volatilitate. Un raspuns al multor tari din Asia si America Latina a fost sa impuna taxe pe exportul de alimente, pentru a asigura aprovizionarea in tara. Aceasta politica s-a lovit de rezistenta multor fermieri din aceste tari.

In principiu, astfel de politici ar trebui sa deschida noi piete de export pentru fermierii din UE si sa creasca presiunile pentru renuntarea la subventiile pentru fermieri. Dar sunt aduse argumente puternice pentru pastrarea acestora pe o piata globala in schimbare. Cei care apara PAC argumenteaza ca Europa trebuie sa tinda spre independenta alimentara si ca subventiile sunt necesare pentru a asigura maximizarea productiei in Europa. Oponentii politicii agricole comune, care cred ca ar trebui sa se renunte la subventii, spun ca o balanta mai stransa intre cerere si oferta ar trebui sa creasca profiturile fermelor. Daca pretul alimentelor creste din cauza cantitatii reduse, mai mult teren marginal ar putea fi pus in circuitul agricol, iar eficienta in productie ar putea fi sporita prin tehnologii si tehnici agronomice mai bune.

Totusi, argumentele privind siguranta alimentara au avut influenta asupra factorilor de decizie. Acest lucru a fost vizibil in discursurile politicienilor, inclusiv al lui Barnier si al comisarului european pentru Agricultura, Mariann Fischer Boel. Un studiu recent al guvernului britanic pe acest subiect este echilibrat in privinta riscurilor, dar subliniaza vulnerabilitatea pe termen scurt a sistemelor globale de distributie fata de o cadere a ofertei.

Cheltuieli
Proportia sumelor acordate PAC a scazut, de la 49% din totalul cheltuielilor in 2003 la 46,7% in 2006. Se asteapta noi scaderi pana in 2013. Acum 30 de ani, cheltuielile pentru agricultura reprezentau peste 70% din bugetul UE.