Piețe financiaremoney.ro
Convenţia Democrată începe astăzi la Denver, la ora locală 15,00
Publicat la 25.08.2008, 09:38:53
Barak Obama ştie încă din iunie că va obţine majoritatea voturilor celor 4.200 de delegaţi democraţi, dar atitudinea partizanilor fostei sale rivale, Hillary Clinton, ar fi putut arunca o umbră asupra victoriei anticipate. Susţinătorii senatoarei de New York au fost încă o dată dezamăgiţi de faptul că fosta primă doamnă nu a fost aleasă de Obama să facă tandem la scrutinul din noiembrie, pentru funcţia de vicepreşedinte.
I-a fost preferat senatorul Joe Biden, un veteran al scenei politice, expert în politică externă. Hillary Clinton va lua cuvântul în faţa Convenţiei marţi seara, iar soţul ei va vorbi miercuri seara, când va avea loc şi votul solemn de învestitură. Punctul culminant va fi atins joi, când Obama se va adresa mulţimii - circa 75.000 de susţinători - pe stadionul Invesco din Denver.
La Convenţia este aşteptat şi Ted Kennedy, fratele preşedintelui asasinat. Senatorul are 76 de ani şi este atins de cancer la creier. Convenţia democrată de la Denver a fost întâmpinată de manifestaţii de opoziţie faţă de Obama, ale simpatizanţilor republicani, dreptei religioase , grupurilor antiavort şi extremei-stângi care-i reproşează atitudinea prea moderată faţă de războiul din Irak. Autorităţile au desfăşurat în jur de 5.000 de poliţişti în oraş, iar perimetrul Convenţiei este survolat de elicoptere şi protejat de baraje şi blocuri de beton.
Tabăra republicană, reconfortată de pierderea de viteză a lui Obama în sondajele de opinie, este în aşteptarea anunţului lui John McCain privitor la numele persoanei cu care va face tandem.
Republicanii s-au arătat scandalizaţi de un concert al Madonnei, unde McCain era aşezat alături cu Adolf Hitler şi de dictatorul din Zimbabwe, Robert Mugabe. La lansarea turneului său mondial ''Sticky and sweet'' sâmbătă la Cardiff, Madonna, a interpretat cântecul ''Get Stupid'' în timp ce defila în umbra unor imagini cu distrugeri, apoi cu Hitler, Mugabe şi McCain.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



