Jean Chelba a murit lent, in cei trei ani care s-au scurs de la Colectiv. A murit parinte fara copil, cea mai crunta incercare care i se poate da unui om si a incercat, in anii in care i-a supravietuit fiului, sa se asigure ca niciun tata nu va repeta singuratatea aceasta nedreapta. Era nelipsit de la protestele contra abuzurilor de putere ale guvernului PSD/ALDE, neresemnat, dar era mai mult decat atat, increzator ca generatia fiului lui va restabili echilibrul binelui in societate.   Aceasta recuperare a umanitatii chiar din mijlocul celei mai mari tragedii care ii este data omului, puterea de a nu a lasa ura sa te domine si de a izola raul este o caracteristica rara, a unor oameni speciali. Iar Jean Chelba a fost un astfel de om privilegiat, fara a avea insa profil de erou.   Pana in momentul in care Vlad Voiculescu a urcat pe scena de la Romexpo, Conventia Nationala a noului partid PLUS s-a desfasurat, cu cateva sincope organizatorice, cumva in tiparul partinic clasic. Au fost discursuri, s-au facut fotografii, s-a votat conducerea partidului, delegatii veniti din tara, in ciuda ghetusului de pe strazile Romaniei, pentru ca autostrazi sunt putine, s-au cunoscut intre ei, jurnalistii si-au scris depesele.   Dacian Ciolos a fost desemnat oficial, mai degraba decat ales, presedinte al partidului, pentru ca a fost unicul candidat la functia de presedinte, o vulnerabilitate pe care si-a asumat-o ca premisa, insistand ca va avea, in prima instanta, un mandat limitat la un an, pana cand partidul isi va fi consolidat baza si isi va fi constituit elitele de jos in sus.   La o lectura superficiala, si probabil ca asta va fi si una dintre directiile de atac ale adversarilor politici, ramane o slabiciune de imagine sa ai un candidat unic, desemnat cu o majoritate covarsitoare, de felul celei de peste 90%.   Articolul integral pe ZIARE.COM