În Georgia, o nouă grădiniţă face furori. Ce-i drept este cu totul ieşită din comun: a fost amenajată într-un avion, un Yak-40! Proprietarul unei grădiniţe private din orăşelul Rustavi, situat la 20 de kilometri de capitala Tbilisi, s-a gândit să-şi extindă... „afacerea". Zis şi făcut! A cumpărat un avion scos „la pensie" şi l-a transformat în loc de joacă pentru copii. Cabina piloţilor este, bineînţeles, principala atracţie:
„Veneam odată cu avionul de la Kiev, împreună cu puştiul meu, iar el tot insista să intre în cabina piloţilor şi să vadă ce se întâmplă acolo. Copiilor din zilele noastre le plac la nebunie chestiile tehnice. Aşa că, ideea mi-a fost sugerată de dorinţa fiului meu. La acea vreme, m-am gândit să creez un loc de care să se bucure nu numai copilul meu ci şi alţii", a spus Gari Chapidze, proprietarul avionului-grădiniţă.


