money.ro
ActualitateMihai Barsan

Copii salvaţi de un telefon

Publicat la 29.01.2013, 09:22:41

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Copii salvaţi de un telefon

În 2012, la linia specială 116.111 au sunat peste 40.000 de copii, faţă de 18.000 în urmă cu doi ani. Abuzurile şi violenţa în familie reprezintă 42,11% din totalul apelurilor. Un sfert dintre micuţi manifestau depresie, în special cei ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. În unele cazuri s-a luat măsura instituţionalizării, iar când s-a constatat că au dezvoltat comportamente deviante sau au recurs la tentative de suicid şi automutilare, au fost daţi în grijă unor rude mai îndepărtate.  Alteori, copiii au semnalat că sunt trişti, neglijaţi sau respinşi fie din cauza vârstei, fie a unor probleme sentimentale.

 

Nu au lipsit apelurile care reclamau abuzuri sexuale şi trafic de minori, în creştere cu 13 procente faţă de 2011. În aceste cazuri grave, Asociaţia Telefonul Copilului, cu sprijinul Poliţiei, a făcut posibilă condamnarea autorilor. Cele mai multe telefoane au fost date de copii din mediul rural, în majoritate din judeţele Buzău, Constanţa, Ilfov, Iaşi, Teleorman, Bacău, Giurgiu şi Dolj.

 

Consultanţii Asociaţiei Telefonul Copilului răspund la numărul 116.111 şapte zile din şapte, de dimineaţă până la miezul nopţii.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite