money.ro
PoliticAlice Drăghici

Copiii dispăruți, în atenția aleșilor. Parlamentarii înființează o comisie de anchetă

Publicat la 10.03.2020, 09:56:06

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Copiii dispăruți, în atenția aleșilor. Parlamentarii înființează o comisie de anchetă

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat constituirea unei comisii de anchetă privind situaţia cazurilor copiilor dispăruţi, iniţiată de deputatul Adriana Săftoiu. Solicitarea a fost făcută de grupurile parlamentare ale PNL, USR, PMP şi PSD şi urmează să fie dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor.

 

„Din datele puse la dispoziţie de către Inspectoratul General al Poliţiei Române rezultă că, în perioada ianuarie 2016-octombrie 2019, la nivel naţional s-au înregistrat 17.669 minori dispăruţi. În 2019 au fost înregistrate aproximativ 4000 de cazuri de copii dispăruţi, doar 3.600 au fost găsiţi”, precizează iniţiatorii.

 

Comisia de anchetă ar urma să analizeze cazurile care duc la dispariţia copiilor, modalităţile de prevenire a acestui fenomen, analiza activităţii instituţiilor abilitate la nivel central şi local în soluţionarea cazurilor copiilor dispăruţi, măsurile care se impun pentru combaterea acestui fenomen.

 

Comisia va elabora în termen de 60 de zile un raport care va fi supus dezbaterii grupurilor parlamentare.

  Ideea de înființare a acestei comisii a avut la bază cazul fetelor dispărute din Caracal.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite