Prevederea este cuprinsă în Strategia Naţională de Raţionalizare a Spitalelor 2010-2012, document realizat de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu experţi ai Băncii Mondiale şi care a fost pus, săptămâna trecută, în dezbatere publică pe site-ul MS.
Strategia Naţională de Raţionalizare a Spitalelor 2010-2012 se bazează pe patru cuvinte cheie - echitate, centrarea sistemului pe cetăţean, calitate şi responsabilizare şi are ca scop realizarea unui sistem modern de Sănătate, cu structuri flexibile, organizate, localizate şi accesate în aşa fel încât să ţină cont de nevoile şi preferinţele comunităţilor pe care le deservesc, au precizat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
De altfel, obiectivul principal al noii Strategii îl reprezintă crearea unui sector al serviciilor spitaliceşti performant prin reorganizarea, descentralizarea şi informatizarea spitalelor. De asemenea, se urmăreşte asigurarea unei finanţări sustenabile şi remodelarea finanţării spitalelor, dar şi elaborarea unei strategii coordonate de resurse umane în domeniul medical, au mai arătat reprezentanţii MS. Citeşte mai mult pe www.mediafax.ro
Coplata la furnizorul de servicii medicale, introdusă în primul trimestru din 2011
Publicat la 05.09.2010, 16:50:56
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
