Din suprafaţa totală de închiriere a centrului comercial Galleria Arad de 33.000 de mp, compania a semnat deja contracte de închiriere pentru mai mult de 60% din suprafaţă, potrivit unui comunicat al companiei GTC. Reserved, Sprider, Leonardo, House of Art, Fox, Tina R, Altex şi Cinema City se numără printre chiriaşii centrului, iar compania este în discuţii şi cu alte branduri de renume internaţional.
Investiţia necesară dezvoltării proiectului este de 70 de milioane de euro, iar GTC a intrat pe segmentul de retail prin parteneriat cu Aura Investments pentru dezvoltarea unui lanţ de centre comerciale sub denumirea Galleria. GTC deţine 85% din Arad Galleria, iar Aura Investments 15%. Pe lângă centrul comercial din Arad, GTC mai deţine alte trei proiecte, deja funcţionale în Buzău, Suceava şi Piatra-Neamţ. De asemenea, compania mai are în plan dezvoltarea unui centru comercial la Galaţi, pentru care lucrările de construcţie vor fi demarate până în 2011.


