Seceta a inceput încă de la sfarsitul lunii aprilie, iar cantitatile de ploaie inregistrate in regiuni intregi nu depăşesc 10% din valorile normale. Cele mai afectate culturi sunt cele de porumb, orez şi cartofi. În Coreea de Nord se recolteaza anual 1,8 milioane de tone de orez si tot atatea de porumb. Seceta ar urma sa reduca producţia cu cel puţin 17%, arată un studiu.
"Acest soi de porumb se recoltează, în general, aproximativ pe la sfârşitul lunii iulie, după o perioadă de 80-85 de zile în care se coace. Însă acesta nu s-a făcut aşa cum trebuie, din cauza secetei acute."
Şi Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura a tras mai multe semnale de alarmă, deoarece orice scadere a productiei pune în pericol o mare parte a populaţiei statului asiatic. În prezent, peste trei milioane de persoane au nevoie urgenta de asistenta alimentara, informează organizatia pe site-ul oficial.



