Potrivit clasamentului realizat de CNN şi reprezentat pe site cu ajutorul unei hărţi interactive, Statele Unite au la activ cele mai multe teste nucleare efectuate, 1054, cel mai recent datând din 1992, iar primul fiind în 1945.
Pe locul al doilea se află Rusia, cu 715 teste nucleare, urmată de Franţa (210), Regatul Unit (45) şi China (45).
De asemenea, Statele Unite sunt singurele care au folosit o armă nucleară în luptă, fiind şi singura putere nucleară cu arme instalate pe teritoriul altor ţări, potrivit CNN. Există bombe din Statele Unite în Belgia, Germania, Italia, Olanda şi Turcia.
Prin diverse tratate, SUA şi Rusia, fostul lor adversar din Războiul Rece, au colaborat pentru a-şi reduce arsenalele nucleare, cele mai vaste din toată lumea. Ambele ţări au posibilitatea de a lansa arme nucleare pe cale terestră, aeriană sau maritimă.





