money.ro
Piețe financiareMihai Barsan

Corlăţean: Judecătorii CCR au adus singuri un prejudiciu foarte serios imaginii şi credibilităţii instituţiei

Publicat la 23.08.2012, 10:12:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Corlăţean: Judecătorii CCR au adus singuri un prejudiciu foarte serios imaginii şi credibilităţii instituţiei

"Încercând să fiu realmente cât pot de obiectiv şi discutând de la distanţă pe chestiuni de principiu, o instituţie cum este Curtea Constituţională îşi clădeşte prestigiul în primul rând prin conduita proprie, prin conduita membrilor, judecătorilor Curţii Constituţionale, care nu au a se exprima în mod public în controverse, nu au a-şi exprima poziţii subiective şi uneori chiar cu substrat politic pe Facebook. Nu au decât a-şi respecta statutul de judecător la Curtea Constituţională, de a judeca din perspectiva Constituţiei României, inclusiv ceea ce Curtea însăşi a solicitat în speţă Guvernului. Faptul că aceste informaţii care au fost solicitate au fost tratate foarte rapid cu dezinteres a dus la o reacţie publică pe care am văzut-o. Eu sper ca membrii şi judecătorii Curţii Constituţionale să înţeleagă în ultimă instanţă că şi-au adus singuri un prejudiciu foarte serios imaginii şi credibilităţii instituţiei", a declarat joi, la RFI, Corlăţean.

 

El a afirmat că ar trebui gândită o reformă cu privire la modul de funcţionare a CCR.

 

"Cred cu tărie că aşa cum a fost construită, poate greşit, Curtea Constituţională, ca instituţie, începând cu 1991, având până la urmă un fundament politic de numire şi de înfiinţare - nu uitaţi că trei judecători din nouă sunt numiţi, nu nominalizaţi, numiţi de preşedintele României, alţi trei de grupurile parlamentare politice din Camera Deputaţilor şi ultimii trei, din Senat - cred că ar trebui să reflectăm foarte serios la o reformă constituţională de ansamblu, pe diferite alte domenii importante, dar inclusiv cu privire la modul de înfiinţare, de funcţionare a CC, în dorinţa realmente de a garanta profesionalismul şi independenţa judecătorilor de la CC", a spus ministrul de Externe.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite