Pentru a prețui valoarea sportivilor, Asigurarea de accidente a sportivilor este este din ce în ce mai necesară în caz de accidentare a sportivului pe teren sau la antrenament.
“Evenimentul pe care il organizează colegii de la XPRIMM este bine venit, pentru că legătura dintre partea comercială și sport este una indestructibilă. Eu cred că sportul, astăzi așa cum astfel din totdeauna se baza pe două chestiuni esențiale, competiții sportive în sine și chestiunile comerciale, pentru că sportul astăzi se poate dezvolta în mod special inclusiv ca urmare a deblocării unor canale financiare în vederea susținerii activității sportive. Pe de altă parte, ne aflăm aici pentru că legătura dintre asiguratori și sport ar trebui să fie una strânsă, sportivii mai mult decât oricare alte persoane sunt expuși riscului, viața lor depinde în mod direct de sport, iar orice accidentare le poate perturba nu numai activitatea, cât și viața lor personală. De aceea eu cred că asiguratorii au rolul lor, există produse de asigurare dedicate sportivilor, cunoaștem că sunt sportivi celebri care se asigură pe sute de milioane de euro, iar asiguratorii se află lânga ei. Eu cred că și în România această nișa de business trebuie dezvoltată”, a declarat vicepreședintele ASF, Cornel Coca Constantinescu, prezent la conferința “Cum asigurăm sportul în Romania?”, organizată de XPRIMM.



