În spaţiul UE, utilizatorii Cosmote pot iniţia apeluri în roaming către orice destinaţie din Uniune pentru 0,49 euro/minut + TVA, în timp ce apelurile primite sunt tarifate cu 0,24 euro/minut +TVA.
În acelaşi timp, Cosmote lansează serviciul informativ gratuit „Bon Voyage”, prin care toţi clienţii care utilizează serviciul de roaming, indiferent unde călătoresc, vor primi, la intrarea în ţara vizitată, un mesaj text cu informaţii despre tarifele de roaming corespunzătoare reţelei în care se află.
În plus, toţi clienţii operatorului care utilizează serviciile de roaming în spaţiul UE pot obţine gratuit informaţii suplimentare despre roaming (tarife voce, SMS, GPRS), apelând numărul special +4076ROAMING (+4077626464), mai precizează compania.
Apelurile formate din afara teritoriului UE către numărul special +4076ROAMING vor fi taxate ca şi un apel către România, în conformitate cu tarifele corespunzătoare zonei de roaming respective.
Abonaţii Cosmote pot folosi serviciile de roaming în 277 de reţele de telefonie mobilă din 139 de ţări, iar utilizatorii de cartelă au la dispoziţie 238 de reţele, din 137 de ţări.
Cosmote România este operatorul cu cea mai dinamica evoluţie a numărului de clienţi de pe piaţa de telecomunicaţii din România, înregistrând aproape un milion de noi utilizatori în prima jumătate a anului 2007 şi ajungând la 2.22 milioane de clienţi la finele lunii iunie 2007 (o cotă de piaţa de circa 11%). Cosmote a raportat 633.420 de noi clienţi în primele trei luni ale anului şi 357.442 în al doilea trimestru al anului.
Sursa: NewsIn



