Initial, firma a inceput ca un centru de outsourcing, dezvoltand si distribuind solutii software pentru firme din Europa si, in special, din Germania. Investitia initiala a fost minima, dupa cum spune Voicu Oprean, director general, fondator si actionar principal al companiei. “Investitia initiala a fost de 5.000 de marci germane, minima pentru un start-up de genul acesta. Mai exact, cateva calculatoare, chiria si salariile oamenilor”, povesteste Oprean.
Timp de patru ani, firma, care are sediul central in Cluj, a inregistrat o crestere constanta si a ajuns la 40 de angajati. Directorul AROBS explica aceasta evolutie prin buna gestionare a cash-flow-ului, dar spune ca ar fi avut, poate, o dezvoltare mai dinamica daca ar fi avut acces la mai multe surse de finantare. Dezvoltarea afacerii a fost influentata si de dinaminca si potentialul ridicat de crestere al segmentului de piata pe care activau. De altfel, pe aceasta piata, doar cateva dintre companiile prezente au actionariat roman, majoritatea fiind companii multinationale sau filiale ale acestora in Romania - Techteam, Genpact, IP Devel, Iquest, Endava, EBS.
Pe fondul recesiunii pietei IT din 2002, generata de criza dot com din Statele Unite, AROBS a luat decizia de a intra pe piata locala prin dezvoltarea de produse proprii si distribuirea lor. Un astfel de produs si, de altfel, primul lansat pe piata din Romania a fost o solutie de management pentru agentiile de turism, care, in prezent, a ajuns sa fie folosita de peste 20 de firme. Urmatorul produs propriu a fost un software pentru automatizarea fortei de vanzari, iar, in momentul de fata, compania ofera solutii pentru monitorizarea flotelor auto, de automatizare a vanzarilor pe segmentul FMCG, CRM si distribuie si sisteme de navigatie. “Datorita know-how-ului 100% romanesc, urmatorul pas a fost sa punem accentul pe solutiile software pentru terminale mobile, cele pentru automatizarea activitatii oamenilor de vanzari, dar si solutii de localizare a flotelor auto. In momentul de fata, avem un portofoliu format din peste 400 de clienti din Romania”, explica Oprean.
In ultima editie a Deloitte Technology Fast 500 EMEA 2008, un top al companiilor din domeniul tehnologiei, realizat de firma de consultanta si audit Deloitte, AROBS este mentionata pentru cresterea foarte mare a cifrei de afaceri, cu 2,722%, incepand din 2004 si pana in prezent. In acest top, care include, in acest an, doua companii locale, AROBS se claseaza pe locul cinci in Europa Centrala, din punctul de vedere al dezvoltarii inregistrate in ultimii cinci ani, si pe locul 49 in Europa, Orientul Mijlociu si Africa. Responsabilul cu realizarea clasamentului, Karel Bakkes, considera ca firma din Cluj este un exemplu bun de urmat avand in vedere segmentul de piata din care face parte, dar si pentru ca firma s-a finantat de-a lungul timpului exclusiv prin resurse proprii.
Pentru a fi inclus in clasamentul Deloitte o companie trebuie sa aiba o activitate de minimum cinci ani, un venit minim de 50.000 de euro, sa fie o companie din domeniul tehnologic, sa detina proprietati intelectuale, sa fie din Europa Centrala si sa nu fie detinuta de entitati strategice straine.
In urma cu doi ani, un fond de investitii din Finlanda a preluat 10% din AROBS prin grupul Hotelzon, pentru a avea acces la sistemul de management al rezervãriilor hoteliere, dezvoltat si distribuit de compania din Cluj. Anul trecut, compania a realizat o cifrã de afaceri de cinci miloane de euro, iar Oprean estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de sapte-opt milioane de euro, cu o rata de profit de 10-15%. Tot in acest an, AROBS a incheiat negocierile pentru preluarea firmei concurente Televoice.
In ceea ce priveste criza financiara, Oprean se declara increzator, avand in vedere cresterea sustenabila a firmei, dar si pentru ca produsele si serviciile sale sunt destinate companiilor care vor sa realizeze reduceri de costuri.
In viitor, directorul general al AROBS vrea sa extinda activitatea firmei si pe piata din regiune, in special cu sistemele GPS si cele de automatizare a vanzarilor. “Deja colaboram cu Apple Store, pentru a introduce pe platformele iPhone un sistem de detectare a radarelor fixe bazat pe sisteme GPS. In plus, in Romania, vrem sa introducem un sistem de transmitere prin radio a informatiilor despre trafic, numit Info Trafic”.
Contextul Pietei Multinationalele fac legea Valoarea pietei de outsourcing din Romania a fost evaluata, pentru acest an, la aproximativ 280 milioane de euro, in timp ce intreaga piata din Europa Centrala si de Est este de doua miliarde euro. Conform ultimelor studii realizate de compania americana de consultanta A.T. Kearney, Romania ocupa locul doi, cu peste 600 de companii si 13.000 de angajati specialisti in IT, intre tarile din Europa Centrala si de Est care furnizeaza servicii de outsourcing. Pe termen scurt, din cauza actualei crize financiare, este posibil sa scada cererea de servicii de outsourcing, insa pe termen lung, aceasta va creste. Voicu Oprean, directorul general al AROBS Transilvania Software considera ca anul urmator cresterea sectorului va fi de aproximativ 30%. “In conditiile actualei crize economice, corporatiile din intreaga lume incep sa vada companiile din Romania ca tinte deosebit de atractive pentru proiecte de outsourcing care presupun nu doar crearea de software specializat, dar si preluarea unor servicii de mentenanta sau suport”, spune Oprean. Cresterea cea mai mare, crede acestea, o vor inregistra companiile medii si mari, cu structuri bine inchegate si procese definite, in timp ce companiile mici sau cele care depind de un numar restrans de clienti vor fi cele mai afectate. “In aceasta zona vom observa doua tendinte: fie de consolidare prin achizitii sau fuziuni, fie prin restrangerea sau chiar incetarea activitatii”, explica Oprean. In momentul de fata, doar cateva dintre companiile din Romania care activeaza in sectorul outsourcing au actionariat roman, majoritatea acestora fiind fie companii multinationale, fie filiale ale acestora in Romania - Techteam, Genpact, IP Devel, Iquest, Endava, EBS (ultimele trei corporatii au deschis centre de outsourcing in Romania).
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.