BET castiga 0,3%, BET C ramane foarte aproape de valoarea de vineri, iar BET FI inregistreaza o urcare de 0,8%. La ora 12:00 valoarea totala tranzactiilor a depasit 2,4 milioane de euro. In deschidere, majoritatea societatilor aveau cotatiile din sedinta precedenta. Dupa primul sfert de ora, volumele au inceput sa creasca usor pe SIF-uri si SNP, iar cumparatorii au inceput sa-si faca simtita prezenta in piata. La o jumatate de ora de tranzactionare toate SIF-urile inregistrau maximele zilei.
Tendinta de crestere s-a pastrat pe tot parcursul primei parti de tranzactionare, astfel ca SIF-urile inregistrau cresteri de 0,5% pana la 1,5%. Doar SIF 1 avea in continuare tendinta sa coboare sub cotatia din sednta precedenta.
De asemenea societatile petroliere au luat un avans considerabil. SNP s-a pozitionat la 55 de bani, in urcare cu 1%, cu un maxim de 55,50, iar Rompetrol avea la miezul zilei o crestere de 1,6% la 8,28 de bani pe o lichiditate scazuta.
Sistemul bancar este ocolit de aceste cresteri, ba chiar cotatiile au
avut momente de coborare. Titlurile TLV au inregistrat in prima ora de tranzactionare un minim de 1,06 lei cu 1% sub pretul de vineri, iar BRD a oscilat de asemenea intre cotatia din sedinta precedenta 17,30 de lei si 17,20 de lei.





