De la inceputul anului, primii patru producatori mondiali de orez - China, India, Indonezia si Vietnam - si unii dintre primii producatori de grau din lume - Rusia, Ucraina, Argentina si Kazahstan - au anuntat ca urmeaza sa isi sisteze exporturile, motivand ca productia din acest an poate acoperi doar necesitatile de consum ale pietei interne. La bursa americana de marfuri, Chicago Board of Trade (CBOT), pretul unui contract futures al orezului cu livrare in mai a atins ieri valoarea de 22,67 de dolari per 100 de livre (cca. 45 kg), inregistrand o apreciere de 2,3%, adica un castig nominal de jumatate de dolar, in vreme ce un contract futures al graului cu livrare in iulie a atins valoarea de 9,13 dolari per bushel (cca. 35 kg), inregistrand o apreciere de 0,4%, adica un castig nominal de 3,25 de centi.
Daca, in cazul orezului, avem de-a face cu un record istoric, graul a atins recordul istoric in timpul sedintei de tranzactionare din data de 27 februarie - 13,495 de dolari per bushel.
Pretul graului a crescut din martie anul trecut cu 130%, se arata intr-un raport al ONU. Perspectivele sunt bune in ceea ce priveste recoltele din acest an ale celor doua culturi.
In Statele Unite, primul exportator de grau din lume, cel putin 47% din cantitatea de grau de toamna insamantata au primit calificativul “bun” sau “excelent”, fata de doar 45% in urma cu un an, potrivit datelor puse la dispozitie de Departamentul Agriculturii al Statelor Unite.
In India, al doilea exportator de orez din lume, cantitatea de ploi estimata pentru urmatoarele luni este considerata mai mult decat suficienta pentru a asigura o recolta abundenta.
Pe de alta parte, Organizatia Natiunilor Unite solicita elaborarea de urgenta a unei strategii globale privind securitatea alimentara, pe masura ce cresterea pretului graului si al orezului si-a aratat deja potentialul generator de conflicte sociale, in Egipt, Coasta de Fildes, Haiti, Filipine si Pakistan, inregistrandu-se ciocniri violente intre populatie si autoritati.



