Cotidianul: Viitorul SF al Romaniei

Intr-o povestire scrisa de Sebastian A. Corn pentru Cotidianul, Romania de azi nu le mai apare locuitorilor din Desertul Danubian, care-i va lua locul peste 50 de ani, decat in vise, iar despre cei care si le-au dezvaluit nu se mai aude nimic dupa ce sunt dusi de preabunii senatori la cuvele de transplant de la Castranova.

Eroul sau, un tanar, Iane, nu are curaj sa-si pomeneasca nedumerit visul decat mamei sale si doar intr-o scrisoare trimisa in siguranta prin-tr-un porumbel calator, caci reteaua oficiala de comunicare simstim e controlata riguros de „bunii senatori“ si el nu vrea sa-i dezamageasca cu acest cosmar.

Banuieste insa ca visul nebunesc despre „colonia Romania“ i-a fost transferat din greseala in timpul unei operatii de infrumusetare, o grefa cu piele de leopard care il face favoritul fetelor pentru plimbari in oazele de smochini si rodii de la Plenita: „Mai mult decat atat, pana si senatorul nostru, dl Bohdan, stapanul complexului industrial, s-a uitat la mine cu luare-aminte si mi-a promis un viitor stralucitor“, ii scrie el mamei, dar isi arata si ingrijorarea fata de libertatile pe care le aveau pe atunci colonistii din Romania: ii trageau la raspundere pe conducatori („Acest lucru m-a ingretosat foarte, caci ce poate fi mai rau decat sa ne bagam in treburile bravilor nostri senatori, ba, mai mult, sa purtam, alaturi de ei, povara hotararilor de fiecare zi?“) sau puteau sa se plimbe fara oprelisti si fara sa dea nimanui socoteala („In ruptul capului n-am inteles cum devine chestia asta: cine te mai hranea, daca tu umblai teleleu? (...) Si cine-ti mai purta de grija ca sa-ti ofere norocul unei vieti indelungate daca respectai Inscrisurile Coloniilor?“), iar „Romania“ avea paduri si campii de a caror distrugere, spunea absurd visul, se facusera vinovati iubitii senatori.

Insa tanarul are si o veste buna pentru mama sa, promisiunea pe care i-a facut-o batranul senator Bohdan, care in curand va avea nevoie de un nou suport biologic: „Eu voi fi bratele, picioarele si ochii lui. Plamanii mei vor respira pentru el, inima mea va bate in contul lui, iar ficatul meu se va ocupa sa-i catalizeze deseurile metabolice. De fapt (...) cred ca asta tineam sa va spun cel mai mult, dragii mei: ca, in sfarsit, cineva din familia noastra va suporta (ce cinste!) transferul unui senator in celulele sale, astfel incat preacinstita fata sa-si continue viata, netulburat, purtand de grija atator colonisti sarmani. (...) O sa va anunt cu doua zile mai devreme de transferul senatorului Bohdan in celulele mele. Domnia sa mi-a promis ca o sa va lase sa veniti sa-l vedeti si sa puneti mana pe el dupa ce eu voi trai in contul sufletului sau. Amin!“. (Integral in Cotidianul)