S‑a spus despre el că nu este precum Mariann Fischer Boel, fostul comisar danez însărcinat cu agricultura din cadrul Comisiei Europene (CE), așa cum nici Fischer Boel nu avusese nimic în comun cu predecesorul său, austriacul Franz Fischler. Nu de puține ori, reprezentanta Danemarcei a fost pusă în fața unor situații delicate, riscând chiar să fie acuzată de conflict de interese, pentru că deținea o fermă de peste 200 de ha, pentru care beneficia de ajutoare anuale de 60.000 de euro din partea Uniunii Europene (UE). Memorabil a fost și episodul în care comisarul danez s‑a trezit la biroul din Bruxelles cu peste 2.000 de litri de lapte „dăruiți“ de fermieri (în mare parte germani) în semn de protest față de prețul mic la care ajunsese să se vândă acest produs ca urmare a măsurilor luate de ea.
Când a primit propunerea de a‑i succeda lui Boel, nu erau mulți cei care să‑i acorde mari șanse lui Dacian Cioloș.
Oficialitățile europene nu‑l cunoșteau foarte bine, drept care nici așteptările nu erau foarte mari. Căpătase, însă, încrederea președintelui CE, José Manuel Barroso, care spunea despre oficialul român – atunci ministrul Agriculturii – că este „cel mai competent candidat pe care l‑a avut“ vreodată Comisia Europeană pentru Agricultură. Se întâmpla spre sfârșitul lui 2009, momentul în care Cioloș a fost propus pentru preluarea mandatului până în 2015. A urmat audierea în fața Comisiei. Sigur pe el și cu un calm neaoș ardelenesc, candidatul român a parat, timp de trei ore, toate atacurile oficialilor europeni, trimise către el sub formă de întrebări ce aveau drept scop să‑i scoată la iveală lipsa de experiență. La orice întrebare răspundea cu calm, păstrând contactul vizual cu fiecare deputat în parte. La sfârșitul audierii, Cioloș își câștigase deja respectul, confirmând totodată că Barroso avusese dreptate. Se simțea deja un contrast puternic față de performanța lui Fischer Boel.
Rădăcini sănătoase.
Realizările lui Dacian Cioloș nu reprezintă altceva decât rodul unor semințe plantate, una câte una, într‑un sol fertil, care a respirat doar agricultură. Crescut la Pericei, printre solariile bunicului său, știa cum să folosească o sapă și un tractor, dar și cum funcționează un sistem de picurare. În satul său din Sălaj a lucrat chiar și după terminarea studiilor, toate specializările fiind în domeniul agriculturii. După ce a absolvit cursurile Facultății de Horticultură din Cluj, Dacian Cioloș a obținut o bursă în Franța, la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAR) din Rennes. Specializarea era pe segmentul dezvoltării rurale, astfel că tânărul agronom avea să înțeleagă într‑un timp foarte scurt că agricultura se poate face și altfel, mult mai eficient. Au urmat un master și un doctorat la Montpellier, tot în Franța, care au culminat cu un stagiu la Bruxelles, în cadrul Diviziei de Dezvoltare Rurală a Direcției Generale de Agricultură. A fost perioada în care Cioloș a elaborat cadrul de reglementare a programului SAPARD și a dispozitivului administrativ de implementare în statele eligibile. Din fotoliul de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (octombrie 2007 – decembrie 2008), Cioloș a fost propus comisar european pentru Agricultură, numirea sa reprezentând totodată un mare câștig pentru România.
Privit din exterior, dă senzația că la Bruxelles, un oraș cosmopolit și foarte dinamic, se simte ca la el acasă. E doar o aparență: „Mă simt ca‑ntr‑un oraș care nu e al meu și sunt într‑un fel de tranzit în Bruxelles. Un tranzit de mai lungă durată, dar tot un fel de tranzit e. Ăsta este și unul din motivele pentru care încerc să vin acasă, în România, cât de des pot, nu numai din motive profesionale, dar și din motive personale, de a mă reîncărca din când în când“, mărturisește el în exclusivitate pentru MONEY Magazine. Fiind „în tranzit“ de câțiva ani deja, de multe ori simte nevoia să evadeze, și atunci se refugiază în muzica populară – mai ales ardelenească –, o componentă mult mai aproape de ceea ce înseamnă rădăcini. Asta îi „face foarte bine“. „Se vorbește de sufletul unui neam; sufletul acela al neamului are componente diferite, și, atunci când vrei să‑l simți mai aproape, e bine să integrezi diferite componente“, povestește comisarul european pe un ton cald.
Tonul din glas se schimbă brusc atunci când discuția reintră în registrul profesional. Reformă, fermieri, subvenții și strategii devin dintr‑odată parcă cele mai importante cuvinte din vocabular. A declarat de altfel încă de la începutul preluării mandatului că, pentru el, cel mai important dosar va fi cel legat de reforma politicii agricole comune pentru perioada de după 2013. Lumea se schimbă, spune el, iar politica agricolă trebuie să se schimbe și ea.
Puțină istorie.
Înainte să vorbim de schimbare, merită să ne amintim puțin de ce a fost nevoie de o politică agricolă comună în spațiul comunitar. În anii ’50, Europa de Vest avea mari probleme în privința aprovizionării cu alimente – agricultura fusese distrusă în timpul războiului –, astfel că se simțea nevoia unei piețe agricole stabile, care să asigure hrana consumatorilor din Comunitate. Mai mult, PAC trebuia să asigure prețuri corecte pentru fermieri și rezonabile pentru populație – lucru realizat în 1962. S‑au organizat șase piețe comune (cereale, carne de porc, ouă, carne de pasăre, fructe și legume și vin), s‑au introdus norme de concurență care să sprijine comerțul intracomunitar. Succesul a fost peste așteptări, iar în scurtă vreme s‑a ajuns la supraproducție. A fost nevoie de măsuri care să asigure un echilibru între cerere și ofertă – fermierii erau taxați pentru supraproducții serioase. Prima reformă a PAC a avut loc în 1992, când s‑a trecut la sprijinirea producătorilor și mai puțin a pieței – se reduc măsurile de sprijinire a prețurilor. Fermierii sunt încurajați să facă agricultură ecologică (apar plățile directe și prima legislație europeană privind agricultura ecologică) și sunt sprijiniți să investească în ferme. La începutul anilor 2000 a fost introdus Pilonul II – politica dezvoltării rurale, consolidată printr‑o a doua reformă (o reconstrucție radicală a PAC, cu inovații importante, cum ar fi „decuplarea subvențiilor“ de producții, cu scopul de a responsabiliza fermierii – primeau banii doar dacă întruneau standardele legate de mediu și de siguranța alimentară).
Între 2005 și 2007 populația agricolă a Uniunii s‑a dublat, în urma aderării noilor state, printre care și România, depășind 500 de milioane de cetățeni. Inevitabil, a crescut și suprafața terenului agricol și rural, astfel că în 2011 se simțea deja nevoia unei noi reforme, care să facă acest sector mai durabil și competitiv și să dezvolte mediul rural. E momentul în care comisarul Cioloș propune o serie de măsuri‑cheie legate de plățile directe, măsuri de înverzire, dezvoltare rurală, securitate alimentară și crearea unor fonduri mutuale pentru sprijinirea intereselor agricultorilor.
Sisteme de referință.
În următorul exercițiu financiar multianual (2014–2020), România va beneficia de fonduri europene în valoare de 39,8 mld. euro, din care 17,5 mld. de euro vor fi folosiți pentru implementarea PAC. Deși mulți s‑au plâns că bugetul aprobat a fost mai mic decât cel propus inițial, Cioloș susține că „e un rezultat bun“, în condițiile în care, înainte ca el să preia mandatul, se vorbea de reduceri de 30–40% pe lucrările din agricultură. În plus, decizia CE de a reduce bugetul global a protejat bugetul PAC, deci subvențiile vor fi mai mari.
Depinde întotdeauna care este sistemul de referință. „Dacă România se raportează la alte state membre, legat de bugetul pe agricultură, o să observe că Olanda, Belgia, Germania, Franța și Italia pierd bani pe agricultură, pierd mai mult decât reducerea medie comunitară, în timp ce România e unul din puținele state membre unde alocările pentru agricultură cresc pentru perioada următoare“, confirmă Dacian Cioloș în interviul acordat MONEY Magazine. Față de alocarea anterioară, finanțarea agriculturii românești se va împărți astfel: 10,4 mld. euro pentru Pilonul I (plățile directe) și 7,1 mld. euro pentru Pilonul II (dezvoltare rurală).
Câștigă micii fermieri.
Ce este diferit față de măsurile precedente? Faptul că, în ceea ce privește plățile directe, până acum exista o singură plată – fie pe fermă (pentru vechile state membre), fie pe suprafață (schema de plată unică pe suprafață, SAPS, pentru noile state membre). Noua reformă propune o plată multistrat, adică o plată de bază – 30% din suma plății directe –, la care se adaugă plata pentru micii fermieri (acel „bonus pentru primele hectare“ susținut de Dacian Cioloș), plata pentru tinerii fermieri până în 40 de ani (25% în plus din plata directă pentru primii cinci ani).
Un alt câștig este legat de schema de susținere a micilor fermieri. La nivelul Uniunii există 13,7 milioane de ferme, din care 70% reprezintă ferme mici, cu mai puțin de 5 hectare. Pentru susținerea acestora, noua reformă PAC prevede o simplificare totală, în sensul că, din 2014, fermierii care vor solicita ajutor prin această schemă vor trebui să dovedească doar că dețin cu adevărat o fermă. „Atât. Nu mai trebuie depuse alte documente. Sigur, ei vor trebui să‑și declare suprafețele, dar nu mai există controale cu condiționalitate, legate de alte documente pe care agricultorii să le emită ca să demonstreze că sunt agricultori, că fac anumite producții ș.a.m.d.“, explică Cioloș. Practic, va fi vorba de un control administrativ, care se va face la depunerea cererii și prin sondaj la fața locului.
Care este scopul? Ca fermele mici să poată să evolueze. Agricultorii să‑și folosească timpul nu în a umple hârtii și formulare, ci în a‑și gândi proiecte economice de dezvoltare a fermei, adaugă comisarul european. Câștigul va fi nu numai al beneficiarului, ci și al statului, cuantificat deopotrivă în bani, dar și în timp – având mai puține controale de făcut, se vor reduce costurile administrative ale agenției de plăți (APIA). „La începutul exercițiului financiar anterior, principalele probleme întâlnite în implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă erau dificultatea atragerii cofinanțării necesare și birocrația excesivă impusă în timpul implementării. Aceste probleme au fost atenuate în timp, fără însă a fi complet eliminate. Remunerarea slabă a personalului în domeniu a fost și continuă să fie una din cauzele încetinelii cu care se mișcă întreg mecanismul“, afirmă Cosmin Drăgoi, consultant în fonduri europene la M27 România.
Adrian Porumboiu, unul dintre cei mai mari agricultori români, susține și el ideea ajutorului acordat micilor fermieri: „Noi vom putea vorbi despre o agricultură reală, care să asigure atât necesarul de consum pentru români, dar și pentru export, doar atunci când vom reuși să facem acele ferme mici, de două‑cinci hectare“.
Și cei tineri.
Cele mai multe îmbunătățiri vor fi legate de sprijinul tinerilor fermieri (până în 40 de ani). Ca să‑i convingi pe tineri să se implice în agricultură – aici e vorba de întreaga Uniune – trebuie să le acorzi anumite facilități. Cererea de alimente se va dubla până în 2050, iar majoritatea fermierilor au peste 55 de ani. Comisia recunoaște că reînnoirea generațiilor în agricultură este o problemă în întreaga Uniune, în condițiile în care doar circa 14% din agricultorii UE27 au mai puțin de 40 de ani. România a avut de negociat 25.000 de euro/tânăr fermier, ca să se instaleze la țară, dar autoritățile au crescut suma la 40.000 de euro. Achim Irimescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a propus o cotă și mai mare pentru viitorul program, de 70.000 de euro, ca fermierul „să poată să‑și cumpere un mic tractor și utilajele necesare ca să poată lucra“.
În România, doar 60% dintre fermele care au între 50 și 100 de hectare dețin un tractor, spre deosebire de Polonia, unde 90% dintre fermele mici au cel puțin un tractor, potrivit datelor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole în România. „Propunerea de creștere a subvenției este a mea și am reușit să o promovăm cu ajutorul european al tinerilor agricultori“, declară Irimescu. O altă soluție pentru încurajare ar fi ca tinerii fermieri să primească suplimentar 25% din plățile directe pentru primii cinci ani, pentru o suprafață de până la 100 de hectare. „Comisarul a zis 25 ha, că nu vrea să încurajeze fermele mari. Sper ca Parlamentul European să ne susțină măcar la creșterea la 100 ha“, încheie secretarul de stat. Există șanse ca cel puțin această măsură să fie aprobată în noua reformă. „Noi deja am susținut creșterea la 100 ha, eu chiar am depus un amendament care preconizează această suprafață“, declara recent Viorica Dăncilă, membră în Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală din PE, pentru Antena Satelor.
Răspunsul Bucureștiului.
Negocierile privind reforma PAC continuă, iar Dacian Cioloș speră ca acestea să se încheie până în iunie. Rămâne de văzut dacă toate măsurile propuse vor primi girul europenilor, dar chiar și așa, mai există un risc. Avantajul României, câștigat la Bruxelles, s‑ar putea dilua foarte repede dacă modul în care vor fi distribuiți acești bani în următorii șapte ani va fi unul defectuos. „E după principiul Dumnezeu îți dă, dar nu‑ți pune în traistă. Deci PAC îți dă un cadru, dar nu ți‑l dă în detaliu, ci te lasă ca stat membru să poți să iei anumite elemente și să le adaptezi la specificul tău și la prioritățile pe care le ai, pornind de la specificul agriculturii. Și atunci, în primul rând vor trebui stabilite prioritățile, ce vrea România să facă în agricultură în următorii șapte ani, cel puțin, și cum poate să folosească anumite instrumente ca să ajungă să‑și atingă obiectivele respective“, explică Dacian Cioloș. „Dacă din 25 de măsuri câte există în regulamentul european pentru dezvoltare rurală tu le iei pe toate, asta înseamnă că pui câte un pic de fonduri pe fiecare măsură, n‑apuci să acreditezi toate măsurile, întârzii programul de dezvoltare rurală și nici nu obții efecte pe teren. Și atunci trebuie să știi câte măsuri iei și cum le combini ca să obții rezultatele dorite“, adaugă el.
În opinia lui Cosmin Drăgoi, principalul obiectiv al MADR ar trebui să fie transpunerea obiectivelor asumate în sume efectiv absorbite în economia rurală. Nicolae Popa, director general adjunct APDRP, întărește afirmația. „Un Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) suplu, cu șapte‑opt măsuri de finanțare și scheme de finanțare, este o propunere pertinentă și fezabilă“, spune el. Prin urmare, crucială este, în momentul de față, stabilirea unui nou PNDR, instrumentul prin care se acordă fondurile europene nerambursabile pentru investițiile care vor asigura dezvoltarea satelor. Acesta va primi un buget mai mic față de exercițiul anterior – 7,2 miliarde de euro. „În 2007–2013 am aplicat programul orbește și nu ne‑am raportat la ce este necesar României“, recunoaște Irimescu, adăugând că o primă variantă a noului PNDR ar trebui să fie gata până în luna septembrie. Însă, deja există întârzieri – nici măcar nu a fost finalizată licitația pentru desemnarea consultantului care va scrie programul.
O primă speranță există. Până la 30 iunie va fi funcțional un fond mutual pentru fermieri (măsură prevăzută în PAC), menit să intervină în situații de criză – instrument important în viitorul PNDR. Cel puțin așa a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Pe de altă parte, și finanțarea bancară este esențială, și în acest sens există o nevoie stringentă de flexibilizare a mediului bancar față de nevoile de creditare a agricultorilor. „Nu ar trebui să existe proiect aprobat spre finanțare nerambursabilă, și care astfel să îndeplinească anumite exigențe de eligibilitate, care să nu poată obține și creditare bancară“, conchide Cosmin Drăgoi.
Sunt multe detalii care trebuie puse la punct până în 2014, astfel ca fermierii să simtă primele beneficii ale reformei (cel puțin pe dezvoltarea rurală) chiar din primul an. Rămâne de văzut dacă și autoritățile de la București vor înțelege acest lucru.
Tête-à-tête
Cu greu s‑a decis să dezbată pe larg subiectul noilor politici agricole comune (PAC), dar, odată adoptat bugetul pentru exercițiul financiar 2014–2020, a acceptat să vorbească în exclusivitate cu revista de business MONEY Magazine. Pasaje din interviul acordat de comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș.
MONEY Magazine: România este unul dintre puținele state membre care beneficiază de creșterea alocărilor pentru agricultură. Cum este privit acest lucru de către statele membre care au pierdut?
Dacian Cioloș: Sigur, n‑a fost și nu e ușor în continuare, pentru că suntem încă în negociere pentru finalizarea reformei, nu e ușor politic nici pentru ei să le explice agricultorilor că vor trebui să le reducă alocările. Dar în ideea în care, pentru a menține pe viitor politica agricolă comună, trebuie să fim credibili și nu putem să mergem cu diferențe atât de mari între alocările la subvențiile directe între agricultori din diferite state membre, politic au înțeles. Acesta a fost și unul dintre obiectivele mele în calitate de comisar european, să conving statele membre care au alocări mai mari să accepte o reducere.
Cum i‑ați convins să accepte?
Niciodată nu este ușor, dar ăsta e rolul meu și, pentru asta am fost trimis acolo și fiind vorba de o politică comună, lumea a înțeles că pentru a salva spiritul comunitar, în condițiile în care nu pot crește alocările statelor membre, pentru a crește bugetul european, bugetul politicii agricole comune, banii pe care‑i avem trebuie să‑i împărțim altfel.
Se vorbește despre echilibrarea subvențiilor între noile și vechile state membre, dar acesta pare deja un deziderat pe termen lung. Există beneficii pe care fermierii români le vor simți imediat după intrarea în vigoare a noii politici agricole europene?
Eu sper că le vor simți în parte imediat după implementarea reformei, deci din 2014 pentru dezvoltare rurală și din 2015 pentru plățile directe. Pe partea de dezvoltare rurală am introdus o serie de noi măsuri și noi instrumente care să fie mult mai adaptate acum, inclusiv specificităților din România, și măsuri care vizează restructurarea unor sectoare importante în România, cum ar fi pomicultura, legumicultura, sectorul lactatelor, fermele mici, restructurarea lor, comasarea terenurilor, dezvoltarea circuitelor de comercializare scurte și a produselor de calitate. Sunt deci o serie de măsuri care nu există în programul de dezvoltare rurală actual și vor exista începând cu 2014. Lucrurile astea le vor simți beneficiarii imediat ce le vor implementa. Pe de altă parte, începând din 2015, plățile directe vor începe să crească din nou progresiv, până în 2019–2020.
Observăm din ce în ce mai mult un interes crescut pentru sectorul agriculturii ecologice. Ce principii de dezvoltare durabilă credeți că ar putea fi folosite cu succes și în România?
La nivel european, cererea de produse bio este mai mare decât oferta în momentul de față, deci asta înseamnă că, pentru multe categorii de produse, Uniunea Europeană importă produse bio din afară pentru că încă nu e în măsură să le realizeze ea. Chiar dacă producția UE a crescut foarte mult în ultimii ani, de la 1,5–2% am ajuns la mai mult de 4–5%, consumul de produse bio este aproape dublu față de producția la nivel european. Deci asta înseamnă că există din punctul de vedere al pieței o perspectivă foarte bună pentru cei care vor să se convertească spre agricultura ecologică. Acolo unde – după părerea mea – mai e de lucru în România este pe partea de procesare a produselor ecologice, pentru că valoarea adăugată vine mai ales în procesare. Dacă vinzi grâu și apoi cumperi făină ecologică din altă parte, pierzi valoarea asta adăugată. Și aici cred că s‑ar putea face mai mult, pentru că suprafețele cresc.
Din tot pachetul de reformă a PAC, care credeți că sunt măsurile cele mai relevante pentru realitatea agriculturii din România?
Relevanța unor măsuri din politica agricolă comună va depinde de deciziile de strategie pe care România le va lua vizavi de ce vrea să facă cu agricultura pe viitor. Eu pot să am un punct al meu de vedere personal, dar nu eu guvernez în România. Există un guvern, există un Minister al Agriculturii, și cei care guvernează trebuie să decidă în funcție și de prioritățile pe care și le‑au stabilit când au intrat la guvernare. (vezi caseta „Opțiunile guvernului Ponta“ – n.r.)
