Cozonacii vor fi produși în număr de peste șapte milioane în perioada Sărbătorilor de Iarnă, însă românii vor plăti mai mult pentru ei, în condițiile în care prețurile vor crește cu cel puțin 12% față de anul trecut, pe fondul majorării taxelor, energiei și combustibililor, potrivit Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase (ROMPAN).
Cozonacii, afectați de costurile mai mari din economie
„În perioada Sărbătorilor de Iarnă mergem tot cu o cifră de peste șapte milioane de cozonaci. Este perioada cu cele mai multe sărbători. Dacă rămân se mai fac și reduceri de prețuri, mai merg în cămine de bătrâni, la copii, facem donații. Prețul va fi însă cu cel puțin 12% mai mare față de anul trecut. Trebuie să fim realiști: nu poate fi luată în calcul doar majorarea TVA de 2%, deoarece energia și combustibilii influențează toate produsele, toate materialele, toate ambalajele. Totul este lovit de energie și combustibili”, a declarat pentru Agerpres președintele ROMPAN, Aurel Popescu.
Acesta a atras atenția că pe piață există și vânzători care profită de contextul actual și majorează nejustificat prețurile produselor.
„Sesisez un lucru: în piață există și operatori economici sau vânzători care exagerează și profită de acest moment. Nu poate fi justificată o majorare de 20% - 30% doar prin invocarea unor creșteri de costuri. Mă uit și în piața alimentară, unde, de exemplu, în luna august, deși era sezonul roșiilor, prețul nu a coborât sub patru lei. Problema nu ține de producători, ci de intermediari. Aceeași situație este întâlnită și în relația cu distribuitorii. Producătorul încearcă să mențină un preț cât mai mic, însă distribuitorul majorează prețurile. Noi avem o mare problemă, dacă mărim prețurile rău, nu mai vindem. Deja observăm la pâine o reducere a vânzărilor cu 10%, iar această tendință s-a amplificat puternic în ultimele trei luni. Noi trebuie să stopăm această scădere, pentru că vom avea probleme dacă se continuă așa”, a avertizat Popescu.
În ceea ce privește exporturile, aproximativ 10% din producția totală de cozonaci realizată în această perioadă ajunge pe piețele externe, iar produsele de patiserie congelate câștigă tot mai mult teren.
„La export merg foarte bine cozonacii, aproximativ 10% din producția totală din această perioadă, dar merg foarte bine și produsele de patiserie congelate, chiar și în Franța. Vrem să dezvoltăm industria de congelate, strict pentru export. Avem 3-4 fabrici mari, iar mai mici sunt mai multe, dar acum cu DR 23 (măsură din Planul Strategic PAC 2023-2027, destinată procesării și marketingului produselor agroalimentare n.r.) noi sperăm să mai apară cel puțin patru fabrici mari pentru export”, a punctat el.
Potrivit șefului ROMPAN, preferințele consumatorilor rămân orientate către cozonacii tradiționali, cu nucă, stafide și cacao, însă producătorii s-au adaptat cererii din piață și oferă tot mai multe variante, inclusiv cu cremă de fistic.


