El crede că în 2010 nu va mai fi nevoie ca Banca Naţională să intervină în piaţă ca să susţină moneda naţională.
"Şansele de a vedea o depreciere a leului în lunile următoare sunt destul de mici, pe de o parte situaţia politică s-a mai lămurit un pic, perspectivele reluării Fondului Monetar Internaţional sunt destul de clare, şi în plus, aşa cum spuneam, adjustarea deficitului de cont curent este şi ea semnificativă. Toate aceste trei elemente ar trebui să fie de natură să sprijine leul în lunile ce urmează", a declarat Radu Craciun, director de investiţii Eureko.
Stabilitatea neverosimilă a leului din 2009, a mai spus Crăciun, s-a datorat unor intervenţii frecvente în piaţă ale Băncii Naţionale. Directorul de investiţii de la Eureko nu crede însă că mai e cazul ca BNR să menţină această politică în 2010.
"Direcţia către care cred că ar trebui să ne deplasăm ar fi către o piaţă mult mai liberă, aşa cum mi se pare că şi-o pot permite fără probleme şi ungurii, şi polonezii şi alţii din regiune", a mai afirmat Craciun.
Urmareste pe Money WebTV toate stirile video si emisiunile The Money Channel
Crăciun, Eureko: Şansele de a vedea o depreciere a leului în lunile următoare sunt mici (VIDEO)
Publicat la 04.01.2010, 17:19:12
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
