Cinematografele Patria, Union, Elvira Popescu şi Terasa Verona a Librăriei Cărtureşti vor găzdui, anul acesta, cinci secţiuni competitive (scurt-metraj, lung-metraj, film românesc, film studenţesc, videoclip & advertising), zece secţiuni show-case, două workshop-uri de animaţie şi două masterclass-uri.
Evenimentul va fi deschis cu producţia australiană "Mary and Max", în regia lui Adam Elliot, deţinător al premiului Oscar pentru animaţie.
Anim'est va avea anul acesta invitaţi de seamă, Matt Stone şi Trey Parker, creatorii South Park, de 8 ori nominalizaţi, de 4 ori câştigători ai Premiului Emmy şi Jeremy Clapin, laureat al prestigioaselor festivaluri de la Annecy şi Namur. Totodată, va fi invitat şi animatorul japonez Hayao Myiazaki, unul dintre cei mai mari din toate timpurile, oscarizat în 2003, pentru Spirited Away şi nominalizat din nou în 2006 pentru Howl's Moving Castle, ambele având parte de proiecţii speciale în cadrul unei retrospective care îi este dedicate, alături de alte cinci lung-metraje ale autorului.
De asemenea, sunt aşteptaţi la festival Mike Reiss, scenarist la Simpsons Family şi Ice Age 4, Georges Schwitzgebel, animator elveţian premiat la Cannes, Berlin şi Annecy, Marie Anne Fontainer, decan al facultăţii Supinforcom din Franţa, una dintre cele mai mari şcoli de animaţie din lume şi Pakito, publisher de benzi desenate.
Festivalul internaţional de animaţie Anim’est este celk mai important eveniment de acest fel din ţară, contrabilizând pemtru primele trei ediţii, 900 de filme proiectate şi peste 18.000 de spectatori.
Creatorii South Park vin la Anim'est, festivalul bucureştean de animaţie
Publicat la 04.09.2009, 17:11:52
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

People
Cât aur există în lume și cât valorează ”comoara” de pe Pământ. Ce dimensiune ar avea tot aurul extras vreodată?

People
Horoscop bani și carieră 21 august 2026. Se apropie momentul unor decizii care pot schimba ritmul financiar

People
Marian Godină își încheie cariera de polițist. Zice că a renunțat la uniformă pentru familie: „Simt o senzație incredibilă de libertate și fericire”

People
Război pe vila de 15 milioane de dolari a lui Dinu Patriciu din Caraibe. Văduva vrea să o vândă, fiicele se opun!

People
