Primaria orasului Beclean a contractat un credit in valoare de 3,9 milioane de lei pentru asfaltarea strazilor din oras. Decizia accesarii unui imprumut a fost luata de Consiliul Local dupa ce Comisia de Avizare a Imprumuturilor Locale din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor si-a dat si ea acordul, conform legii.

Primarul orasului, Nicolae Moldovan, a declarat ca imprumutul bancar a fost luat de la Alpha Bank pe o durata de 20 de ani si cu 7,93% dobanda. Cu banii obtinuti, primaria va asfalta 23 de strazi.

Potrivit sursei citate, procedura de licitare a imprumutului s-a facut pe Internet si a fost supervizata de corpul de control al ministerului de resort.

La licitatia propriu-zisa, desfasurata la Primaria Beclean, au participat Alpha Bank, Banca Comerciala Romana si Banca Transilvania, iar conditiile cele mai avantajoase de creditare au fost considerate cele oferite de Alpha Bank, pe o durata de 20 de ani si cu o dobanda de 7,93%.

La finalul perioadei de creditare, adica dupa 20 de ani, se vor inapoia cu circa 300.000-400.000 de lei mai mult decat valoarea de 3,9 milioane a creditului contractat acum.