money.ro
Actualitatemoney.ro

Credit Suisse a înregistrat în al patrulea trimestru pierderi de 5,2 miliarde dolari

Publicat la 11.02.2009, 08:38:53

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Credit Suisse a înregistrat în al patrulea trimestru pierderi de 5,2 miliarde dolari

Credit Suisse Group AG, cea de-a doua bancă din Elveţia, a înregistrat în al patrulea trimestru o pierdere netă de 6,02 miliarde franci elveţieni (5,2 miliarde dolari), ca urmare a unor tranzacţionări neprofitabile şi a costurilor legate de disponibilizări.

Pierderea netă, ce se ridică la 5,34 franci/acţiune, vine după un profit de 540 milioane franci, sau 49 centime/acţiune, în ultimele tri luni din 2007, a anunţat miercuri banca. Analiştii consultaţi de Bloomberg estimau în medie o pierdere trimestrială de 4,2 miliarde franci.

Banca de investiţii a înregistrat în al patrulea trimestru o pierdere înainte de taxe de 7,78 miliarde franci, după o depreciere a valorii creditelor şi produselor structurate cu 3,19 miliarde franci.

Profitul diviziei de private banking a scăzut cu 36%, la 876 milioane franci, iar divizia de gestionare a activelor a înregistrat o pierdere de 670 milioane franci.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite