Creditele agricole contractate în anul 2008 vor beneficia de o contribuţie medie de 17% de la buget
Publicat la 12.03.2008, 17:35:57
Creditele agricole contractate în anul 2008 vor putea beneficia de o contribuţie medie de 17% din fonduri publice, din volumul creditelor acordate, potrivit unui comunicat de presă emis miercuri de Guvern.
"Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi (miercuri, n.r.), printr-o hotărâre, nivelul fondurilor publice care se acordă în anul 2008, conform prevederilor Legii creditului agricol pentru producţie nr. 150/2003. Conform hotărârii, volumul mediu al creditelor pentru producţia agricolă, luat în considerare la acordarea de fonduri publice, nu poate depăşi nivelul cheltuielilor medii de producţie stabilite prin Hotărârea de Guvern. Actul normativ vizează susţinerea activităţilor de producţie din agricultură, nivelul fondurilor publice, cheltuielile eligibile pentru acordarea de fonduri publice care se acordă diferenţiat pe culturi, plantaţii şi specii de animale", se arată în comunicat.
Potrivit comunicatului, fondurilor publice sunt alocate diferenţiat în funcţie de culturi, plantaţii şi specii de animale. Astfel, pentru înfiinţarea, întreţinerea şi recoltarea culturilor agricole se vor acorda fonduri nerambursabile de 10% pentru grâu, orz, orzoaică, ciuperci, 15% pentru in şi cânepă pentru fibre, culturi furajere, cartof, tutun, 20% pentru porumb, floarea soarelui, soia, orez, sfeclă de zahăr şi legume de câmp şi 25% pentru legume în spaţii protejate (sere, solarii).
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Motorina va rămâne scumpă în 2027 datorită deficitului global de rafinare
Actualitate
Astăzi în istorie, 7 octombrie: Yahoo devine companie publică în 1996
Actualitate
Citatul zilei, 7 octombrie 2026: Investitorii vor să facă bani cât dorm

Actualitate
Cum îți faci un buget când veniturile nu sunt aceleași în fiecare lună

Actualitate
