"În condiţiile schimbărilor bruşte din piaţă, precum noile reglementări impuse de BNR pentru creditare la finalul anului trecut, ca bancă poţi genera noi credite, însă volumul rambursărilor poate fi peste noile împrumuturi acordate. Astfel, în primul trimestru al acestui an, volumul împrumuturilor nou-acordate de BCR a fost cu 60% sub nivelul din primele trei luni ale lui 2008", a spus vicepreşedintele responsabil pentru divizia de retail a băncii, Martin Skopek.
"Pe de altă parte, putem spune că au fost şi consecinţe pozitive, în condiţiile în care strategia noastră pe retail era oricum de a favoriza împrumuturile garantate în detrimentul creditelor de consum", a adăugat el.
Skopek a precizat, însă, că în ciuda scăderii semnificative din primele trei luni, banca începe să recupereze decalajul comparativ cu anul trecut şi se aşteaptă la o evoluţie mai bună în următoarele luni.
"Nivelul din primul trimestru este comparabil cu volumul de credite noi pe care l-am dat la începutul lui 2006, cu precizarea că acum structura este diferită. Atunci, creditele negarantate aveau o pondere mai mare, deci şi riscul era mai ridicat", a mai spus vicepreşedintele BCR.



