UniCredit Ţiriac Bank, a şasea bancă din sistem la sfârşitul anului trecut, a început să ofere credite prin programul "Prima Casă". În privinţa condiţiilor, reprezentanţii băncii susţin că au în vedere mai mulţi factori.
"În afară de venituri din salarii, luăm în calcul venituri din chirii, din dividende, activităţi liberale, drepturi de autori, venituri din străinătate, deci, practic, luăm în calcul o gamă largă de venituri," a precizat Alina Lupeş, manager produse retail UniCredit Ţiriac.
UniCredit oferă credite pe o perioadă de maxim 30 de ani. Dobânzile percepute sunt Euribor la trei luni plus 4% la creditele în euro şi Robor la trei luni plus 2,5% la cele în lei.
"Plafonul nostru este de 17 milioane. Practic, va trebui să ne încadrăm în acest plafon, urmând apoi să vedem dacă poate fi suplimentată această sumă. Noi sperăm să da, pentru că avem cereri şi în întreaga piaţă sunt cereri," a adăugat Alina Lupeş.
Oficialii români speră ca "Prima Casă" să permită o relansare a creditării şi a sectorului imobiliar. Numărul tranzacţiilor finanţate prin acest program se va ridica la circa 17.000-18.000, susţin experţii.
Creditele pentru Prima Casă au intrat şi în oferta UniCredit Ţiriac Bank
Publicat la 12.08.2009, 14:59:42
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
