Cea mai mare cerere de forta de munca s-a inregistrat in activitatile de sanatate si asistenta sociala, cu o rata a locurilor de munca neocupate de 6,23%, precum si in administratia publica (5,07%). Tot la posturi cautate, dar pe tipuri de meserii, INS arata ca angajatorii au cautat cel mai mult forta de munca cu studii superioare (ocupatii intelectuale si stiintifice). Pe acest segment au fost disponibile 2,76% din slujbele totale. In ultimul trimestru din 2008, firmele au mai cautat tehnicieni, maistri si asimilati, pentru care 1,90% din posturi nu erau ocupate.
O alta ierarhie, a posturilor vacante in functie de sectoare, arata ca cel mai mic numar de locuri de munca vacante s-a regasit in industria extractiva (0,08%). Aceasta a fost urmata de activitatile de comert cu ridicata si cu amanuntul, respectiv de transport, depozitare si comunicatii (0,37%).
Pentru ocupatiile de legislatori, inalti functionari si conducatori se inregistra, la fel, o rata redusa de posturi vacante, de 1%. De asemenea, pentru slujbele de operatori la instalatii si masini si asamblori de masini, echipamente si alte produse, doar 1,07% din slujbe erau disponibile.
La nivel geografic, se observa ca cele mai multe dintre posturile vacante au fost consemnate in regiunea de nord-est a Romaniei (sase judete din Moldova), unde s-a inregistrat o rata de 2,01% de locuri de munca disponibile. Pe urmatoarea pozitie s-a clasat vestul Romaniei, cu o rata de 1,78% a locurilor de munca neocupate. La polul opus au fost regiunea de nord-vest, cu 1,02%, si cea de sud-est (Dobrogea si patru judete din Moldova si Muntenia), cu 1,17%, care au raportat cele mai scazute valori ale acestui indicator. Practic, in Moldova se gasesc cele mai multe locuri de munca disponibile.



