money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Creşte numărul francezilor care doresc abandonarea euro şi revenirea la franc

Publicat la 05.12.2011, 18:35:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Creşte numărul francezilor care doresc abandonarea euro şi revenirea la franc

Sondajul realizat de institutul francez IFOP scoate totuşi în evidenţă că peste 60% din populaţia Franţei doreşte păstrarea euro.

 

La întrebarea dacă moneda comună aduce beneficii statelor din zona euro, 42% dintre cei chestionaţi au răspuns afirmativ, în timp ce 34% dintre ei au o părere opusă.

 

Însă 45% dintre persoanele intervievate cred că euro este un inconvenient pentru economia franceză, în timp ce numai 34% consideră că această monedă aduce avantaje economiei ţării lor.

 

Un procent aproape identic de respondenţi (44% faţă de 33%) estimează că moneda euro este un dezavantaj în lupta cu criza economică, 62% dintre ei considerând că folosirea acestei monede a dăunat puterii lor de cumpărare, numai 17% apreciind că ea ar fi favorizat creşterea acesteia.

 

Sondajul mai arată că 49% dintre francezi doresc 'consolidarea prerogativelor Uniunii Europene în domeniul politicilor fiscale şi bugetare', faţă de 37% care se declară în favoarea 'unei libertăţi sporite a statelor UE' în elaborarea acestora.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite