money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Crestere-record la retail in Slovacia

Publicat la 09.04.2008, 21:00:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Crestere-record la retail in Slovacia
Urmărește money.ro pe Google News

Analistii se tem ca aceasta ar putea anticipa o crestere a inflatiei intr-un moment-cheie pentru procesul de trecere a Bratislavei la adoptarea monedei unice europene. “Cresterea vanzarilor corespunde cresterii salariale si ar putea semnala aparitia unor presiuni inflationiste induse de cererea de bunuri si servicii”, considera Juraj Valachy, economist in cadrul Tatra Bank. “Banca centrala va trebui, in acest caz, sa sustina moneda nationala”, a adaugat acesta.

Uniunea Europeana va lua in discutie dosarul includerii, luna viitoare, a Slovaciei in zona euro. Cererea Bratislavei a fost trimisa la sfarsitul saptamanii trecute. “Sunt optimist in ceea ce priveste aderarea noastra la zona euro”, a spus Jan Pociatek, ministrul slovac de Finante, intr-o intrevedere cu jurnalistii prilejuita de o recenta intrunire a omologilor sai din statele UE. Chiar daca inflatia s-a mentinut, cel putin in cursul ultimelor noua luni, in limitele acceptate de standardele uniunii monetare, riscurile scaparii sale de sub control pe ultima suta de metri sunt reale. Potrivit unui studiu Bloomberg, este posibil ca in cursul lunii trecute, martie, inflatia sa fi crescut cu 0,2%, ajungand la 4,2%. Un euro era cotat alaltaieri la 32,417 coroane slovace. Moneda slovaca s-a apreciat cu 3,7% de la inceputul anului, apreciere sustinuta de cresterea exporturilor.

 

Articole înrudite

Cele mai citite

  1. 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
  2. 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
  3. 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
  4. 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
  5. 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley

Newsletter zilnic money.ro

Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată