Creșterea economică e PE DATORIE! S-au făcut împrumuturi de 1,5 miliarde de euro pentru salarii și pensii
Publicat la 11.08.2017, 07:35:12
"PSD a demonstrat că, în afară de a minți și a umili acest popor, nu este în stare de nimic. Iar așa cum vechiul circ nu mai poate fi vândut, au schimbat placa cu noi minciuni. PSD: Avem cea mai mare creștere economică din UE. Uită să spună însă că anul acesta am împrumutat peste 1,5 miliarde de euro pentru a plăti salarii și pensii. Cu alte cuvinte, creștere economică pe datorie. PSD: Avem cel mai mic preț la carburanți din UE. Prin urmare, hai să mai impunem o suprataxă pe motorină și benzină pentru a ne alinia la prețurile din Europa. Uită să amintească că avem și cel mai mic salariu pe economie din UE. În aceeași logică, tot pentru că avem printre cele mai mici taxe și impozite din UE, PSD urmează să își argumenteze mărirea de taxe și introducerea de noi impozite, argumentând prin necesitatea de a ne alinia nivelului de taxare din alte țări ale UE. Doar suntem cetățeni europeni și avem obligații, nu doar drepturi", a scris Tomac, pe Facebook.
Potrivit președintelui executiv al PMP, economia țării "va fi paralizată de aceste măsuri haotice" iar românii vor alege să meargă în străinătate să muncească.
"În mod sigur, ne vom confrunta cu un nou exod de cetățeni. Aceștia vor alege să plece peste hotare pentru a simți că trăiesc în UE prin salariile pe care le primesc, nu prin taxe și impozite de nivel european. În mare, strategia PSD este aceeași. Luăm de la cei care muncesc și dăm celor care nu muncesc, nu gândesc, dar consumă și, cel mai important, votează", a afirmat Tomac.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
