Salariul minim pe economie va creste de la jumatatea anului doar in functie de evolutiile indicatorilor economici, asa cum prevede acordul semnat anul trecut de vechiul guvern cu sindicatele si patronatele, negocierile cu partenerii sociali urmand sa demareze in urmatoarele luni, a declarat pentru Business Standard secretarul de stat din Ministerul Muncii, Valentin Mocanu. Precizarea vine in contextul in care surse guvernamentale au declarat pentru NewsIn ca Executivul are in vedere majorarea salariilor mai mici de 1.000 de lei, precum si cresterea cu doua-trei procente a salariilor de pana la 1.700 de lei, in cazul in care vor fi stransi bani din reducerea cheltuielilor ministerelor. Potrivit acordului tripartit, semnat anul trecut, privind majorarea salariului minim, valoarea acestuia urma sa ajunga de la 540 de lei, in 2008, la 600 de lei, in 2009. Documentul mai prevede ca, in cazul in care salariul mediu realizat la jumatatea anului depaseste valoarea salariului mediu prognozat, salariul minim sa fie majorat astfel incat sa reprezinte 33% din salariul mediu. Calculul initial s-a facut pe o prognoza de 1.795 de lei pentru salariul mediu. Din cauza crizei economice, actualul Guvern a fundamentat bugetul pentru acest an pe un salariu mediu de 1.693 de lei, in consecinta salariul minim de 600 de lei reprezinta deja 35,4% din aceasta valoare. In acelasi context, ministrul Muncii, Marian Sarbu, explica intr-un interviu pentru Business Standard, ca “este putin probabil ca salariul mediu sa mai creasca in acest an”. Presedintele Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat ca este prea devreme, in acest moment, sa se vorbeasca despre majorarea salariului minim, iar o eventuala crestere depinde de evolutiile macroeconomice, in principal de cea a salariului mediu, dar si ca “este o decizie de natura politica”. Costin a precizat insa ca Executivul ar putea decide majorarea salariului minim pentru a ridica incasarile la bugetul de asigurari sociale. Premierul Emil Boc a declarat, dupa sedinta de Guvern de miercuri, ca Executivul va discuta, saptamana viitoare, principiile legii privind salarizarea unitara in sectorul bugetar, precizand, totodata, ca, in prezent, nu exista o intentie clara de a majora salariul minim pe economie, incepand cu luna iulie.
Cresterea salariului minim, in functie de evolutia economiei
Publicat la 16.04.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
