Criminalul Meszaros Zsombor, condamnat 18 ani pentru omor, care a reușit să fugă, ieri, dintr-o dubă aflată în fața unei clinici medicale din sectorul 2 al Capitalei, a fost prins. Un cetățean l-a recunoscut după semnalmentele prezentate în presă și a sunat la 112.
"La data 10 aprilie a.c., în jurul orei 04.50, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii Biroului de Ordine Publică și cei ai Biroului Rutier Oradea din cadrul Poliției Municipiului Oradea, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat un bărbat de 33 de ani, din județul Satu Mare, urmărit național", a transmis IPJ Bihor.
Criminalul Meszaros Zsombor, în vâsrtă de 34 de ani, tocmai ieșise dintr-o clinică din zona Obor și nu avea cătușe.
În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se poate observa cum evadatul se urcă într-o mașină pe care o ia la ocazie.





