Crin Antonescu a evitat să facă declaraţii jurnaliştilor. Acesta a mers singur la secţia de votare unde şi-a exercitat dreptul constituţional. La ieşirea din secţie nu a făcut nicio declaraţie în faţa jurnaliştilor care i-au pus mai multe întrebări.
Iniţial, Antonescu a declarat că nu va vota, dar vineri seara a intervenit în direct la Realitatea TV, după ce Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu au lansat construcţia USL 2.0. Crin Antonescu s-a declarat revoltat de această iniţiativă despre care a spus că înşeală publicul.
"USL 2 este o minciună enormă din partea lui Victor Ponta şi a acoliţilor săi, este o ameninţare, pentru că, o asemenea atitudine, deci chiar şi atunci când aproape ai câştigat partida, tot simţi nevoia să minţi, tot simţi nevoia să înşeli, tot simţi nevoia să-ţi ascunzi adevărata identitate, asta nu are ce să fie bine, în termeni populari, şi este, de asemenea, o enormă ruşine pentru oameni de tipul acestui Tăriceanu, atât de apreciat de foarte multă lume comodă în gândire şi în atidudine şi care mă face să spun că eventualul succes al stângii, dacă îi putem spune aşa acestui PSD, are drept cauză impostura, falsul din partea autointitulată dreaptă a scenei politice româneşti", a spus Antonescu, la Realitatea TV.



