Marius Cristescu spune că printre primele măsuri luate de grupul pe care îl conduce, pentru a diminua efectele crizei, au fost fuziunea companiilor care aveau obiecte de activitate asemănătoare şi investiţiile în reabilitarea termică a clădirilor unde îşi desfăşoară activitatea.
"Anul acesta am băgat peste 6 milioane de euro în izolarea termică a clădirilor dar se stie că în trei ani de zile o izolare termica a cladirii se recuperează doar din diferenta de cost a incalzirii din trei ierni consecutive", a declarat preşedintele Bega Group, Marius Cristescu, în cadrul emisiunii The Money Show. "Firmele din acelaşi domeniu le-am fuzionat reducând costurile cu conducerile societăţilor", a precizat acesta.
Alte măsuri pe care preşedintele Bega Group le-a luat au fost reducerea cheltuielilor cu telefoanele, micşorând bugetul angajaţilor de la 50 la 40 de euro şi reducerea flotei de maşini acompaniei cu 10%. De asemenea Marius Cristescu spune că a căutat noi pieţe de export reorientându-se spre pieţele tradiţionale ale României, ca Rusia şi Egipt. În opinia sa, una din măsurile care va revigora economia româneasca este creşterea exporturilor dar, pentru asta, România trebuie să aibă funcţionari pregătiţi.
"Cred ca statul ar trebui in primul rand să sprijine mai mult posibilii exportatori iar in al doilea rand ar trebui sa disciplineze ataşaţii comerciali. Deasemenea statul trebuie sa incerce să lucreze mai mult pentru firmele româneşti decât pentru comisioanele lor", a mentionat Marius Cristescu. "Nu cred că în 2010 va fi mai bine in Romania poate la sfârşitul lui 2010 pentru simplul motiv că am intrat cu 8 luni întârziere în criză", a mai adaugat acesta.
Urmareşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel