Ce tranzactii pregateste Enterprise Investors in perioada urmatoare?
In prezent, avem trei dealuri la care lucram. Ni le dorim, bani avem, depinde si de cumparator, dar si de competitie. N-avem cum sa nu fim in competitie. Toate trei sunt companii cu cifre de afaceri anuale de peste 25 milioane de euro.
Cati bani aveti?
Polish Enterprise Fund VI (PEF VI) a strans 658 milioane de euro. La atat s-a oprit, pentru ca, altfel, performantele fondurilor Enterprise Investors au atras o oferta de 1,3 miliarde euro. Anul trecut, PEF VI era fondul de private equity care a strans cele mai mari resurse in Europa Centrala si de Est. A trebuit sa stabilim o limita de subscriere, astfel incat capacitatea de a investi banii sa fie bine folosita. Au ramas in afara chiar unii parteneri traditionali, cum ar fi BERD. In Romania, PEF VI ar putea investi intre 100 si 150 de milioane, sa zicem.
Cat de mult a crescut valoarea companiilor pe care le detineti?
Stim exact cat face o companie in momentul exitului, cand o vindem. Noi evaluam companiile la fiecare trei luni, dar, bineinteles, rezultatele nu sunt publice. Cred ca v-am mai spus ca niciuna dintre investitiile noastre actuale nu ne trage in jos media multiplicarii investitiilor in momentul exiturilor, pentru toate fondurile. Aceasta este de 2,5 ori mai mare fata de suma investita si este una dintre cele mai bune din Europa. Speram ca vom obtine si mai mult.
Cam cate tinte potentiale de investitie sunt in Romania? Si in ce alte domenii, in afara de sectorul preferat al fondurilor private, care este retailul?
2006 chiar nu a fost un an prea bun pentru retail. Sigur, domeniul constructiilor este foarte atragator si, datorita cresterii economice, au fost companii care au crescut cu 30% (inclusiv din subsectorul materialelor de constructii). Unele au crescut mai mult, altele mai putin.
Sunt de ordinul zecilor sau al sutelor companiile la care va uitati?
In fiecare judet sunt in medie trei-patru companii care pot fi interesante pentru noi. Daca va uitati pe topurile dupa cifra de afaceri ale camerelor de comert si industrie din fiecare judet, veti vedea ca nu sunt mai mult de cinci, nici in judetele dezvoltate. Vorbesc de companiile private, care ar putea absorbi din partea noastra o investitie de 20-25 de milioane de euro si care ar avea nevoie de banii acestia dintr-o sursa ca fondul nostru.
Ce cifra de afaceri ar trebui sa aiba compania ca sa merite, ea sau proprietarul sau, 20 milioane de euro de la un fond de investitii?
20-25 milioane de euro pentru o investitie este o cifra foarte inselatoare, nu spune totul despre o tranzactie. Poate insemna preluarea integrala a companiei, un buy out complet, sau poate fi o majorare de capital care sa reprezinte numai 15, 20 sau 25% din capital. Daca credem in actionarii respectivi si in managementul companiei si credem ca acesta poate duce compania la performantele pe care ni le dorim, cu banii, sfaturile noastre si cu priceperea lor, atunci putem paria pe ei. Oricare din aceste variante ne intereseaza, si de aici rezulta o arie de companii foarte mare.
Si ce cifra de afaceri ar trebui sa aiba tinta?
Si raspunsul la aceasta intrebare este discutabil. Evaluarea companiei poate fi un multiplu care poate varia intre 0,3 pana la de doua-trei ori vanzarile companiei. Depinde de sector. Sunt sectoare cu ritmuri diferite de crestere si se aplica multiplicatori diferiti fata de vanzari. Dar sectorul nu asigura automat profitabilitatea care ne intereseaza.
Ce sectoare ar urma sa beneficieze cel mai mult de banii fondurilor?
Evident, sectorul serviciilor va trebui sa creasca, inclusiv cel al serviciilor industriale. Multe companii afla acum ca este mai simplu sa faci outsurcing pentru diverse servicii decat sa platesti personal, chiar daca nu ai sa le dai de lucru. Cine integreaza serviciile externalizate face aceeasi treaba pentru mai multi clienti, si evident ca profitabilitatea acelui integrator creste.
Cam cu cat au contribuit fondurile private equity la dezvoltarea Romaniei?
Este plauzibil sa spunem ca fondurile au adus vreo 400 milioane de euro in ultimii zece ani. Fondurile mari au inceput sa stranga bani in ultimii ani. Intre anii 1997 si 2000, fondurile erau mici.
In cazul companiilor listate pe Bursa, nu va ispiteste sa cumparati actiuni intr-o astfel de firma?
In general, noi nu cumparam de pe Bursa, pentru ca de aici nu poti cumpara pachete semnificative. Ca sursa de informatii, Bursa este im
portanta pentru noi. Totusi, am putea cumpara 30-40% dintr-o companie de la un singur actionar, daca stim sigur ca restul actiunilor sunt foarte disipate.
Daca stim ca acolo mai sunt doi sau trei actionari semnificativi cu care riscam sa nu ne intelegem, sa nu avem aceeasi agenda pentru dezvoltarea companiei... nu ne apucam de asa ceva. Daca aceia sunt persoane cu care sa vrem sa ne asociem, atunci da. Sigur, sunt multe companii interesante dintre cele care au crescut, sunt si pe Bursa, si pe piata Rasdaq, dar nu uitati ca multe companii au avut succes, nu neaparat pentru ca sunt multi bani in piata, ci pentru ca oferta este prea mica.
Ca in cazul Siveco? Sigur, cu precizarea ca Siveco nu este la Bursa.
In cazul lor am cunoscut actionarii si managerii si am avut aceeasi agenda. In astfel de cazuri este mai usoara incheierea asa numitelor shareholders agreements, prin care se stabilesc regulile jocului, relatiile dintre noi, cum vom colabora, fiecare ce trebuie sa faca sau ce nu trebuie sa faca, ce drepturi are sau nu. Sunt niste acorduri in ceea ce priveste orice, luarea deciziilor, ca eu sau altcineva are drept de veto la anumite decizii. Si apoi, desigur, urmeaza si stabilirea strategiei. .
De ce se intampla ca fondurile sa cumpere prin companii off-shore?
In general, achizitiile fondurilor se fac prin vehicule de investitii din ratiuni tehnice si nu neaparat fiscale. De pilda, se evita crearea unor holding-uri prin care s-ar lega performantele unor companii de cele ale altora.
Investitorii nu doresc asa ceva, sa devina obligatorie consolidarea investitiei la o companie cu cea la o alta companie. Si, pentru asta, ele trebuie separate foarte clar, pentru ca noi nu suntem un holding care detine 20 de companii si trebuie sa consolideze rezultatele.
Credeti ca s-a conturat o tendinta ca fondurile mai mari sa investeasca in fonduri mici, daca acestea si apar?
Noi nu investim in fonduri, dar exista fonduri de fonduri care pun banii traditional in alte fonduri. Sunt fonduri prea mari si nu pot administra direct companii.
Situatia este alta in Romania. V-am spus cam cati bani am putea indrepta spre Romania. Macar sa fie tinte convenabile unde bagam banii. In fine, orice e posibil, dar nu inteleg de ce fondurile mici ar accepta. Daca au expertiza locala, de ce ar imparti randamentul cu altcineva?...
Cristian Nacu
- 42 de ani
- Casatorit, un baiat de 7 ani
- Este seful Reprezentantei Enterprise Investors (EI) in Romania, unde lucreaza din 2005; este vicepresedintele EI
- A lucrat mai mult de sase ani ca investment officer la International Finance Corporation
- A administrat, pentru Guvernul Romaniei, unul dintre cele mai mari portofolii de privatizare din tara, finalizand peste 25 de privatizari
- A absolvit Universitatea Politehnica din Bucuresti
“In fiecare judet sunt in medie trei-patru companii care pot fi interesante pentru noi. Daca va uitati pe topurile dupa cifra de afaceri ale camerelor de comert si industrie din fiecare judet, veti vedea ca nu sunt mai mult de cinci, nici in judetele dezvoltate.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.