money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Cristian Sima: Ves Sighişoara riscă falimentul, dacă acţionarii nu vor să majoreze capitalul

Publicat la 18.08.2009, 20:47:28

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cristian Sima: Ves Sighişoara riscă falimentul, dacă acţionarii nu vor să majoreze capitalul
"La Ves Sighişoara avem şomaj tehnic, de aproape două luni, dar ca să pot salva această firmă am propus de două ori să măresc capitalul cu un milion de euro. Însă, salariaţii au votat împotrivă de fiecare dată pentru că nu au vrut să îşi diminueze participaţia de 50% cumulat", a declarat, pentru NewsIn, Cristian Sima, preşedintele WBS România şi cel mai mare acţionar al Ves Sighişoara.

Sima şi-a dat demisia la începutul acestei luni din funcţiile de preşedinte şi membru al consiliului de administraţie la Ves Sighişoara şi a fost înlocuit de Alexandru Farca. El a luat această decizie după ce a încercat de două ori să majoreze capitalul social al Ves cu 4,3 milioane lei, dar acţionarii au respins această propunere în cadrul a două adunări generale.

"Mi-am dat demisia de la Ves Sighişoara pentru a nu pierde mai mulţi bani degeaba. Adică, ori aduc un milion de euro şi salvez fabrica şi devin majoritar, ori o va scoate banca la mezat (vânzare publică -n.r.), o va vinde pe bucăţele şi atunci poate o cumpăr. Eu m-am oferit să dau un milion de euro, dar ceilalţi acţionari nu au vrut să voteze pentru că în acest mod îmi creştea mie cota din capitalul companiei", explică Sima.

Producătorul de articole de metal Ves Sighişoara (VESY) a trecut pe pierdere în primul semestru al acestui an, cu 677.000 lei (160.000 euro), în contextul în care afacerile s-au comprimat cu 20% faţă de perioada similară din 2008.

Sima deţine prin intermediul casei de brokerak WBS România un pachet de 10,8 milioane de acţiuni Ves, ceea ce reprezintă 11,57% din capitalul companiei, dar potrivit acestuia nu-şi mai poate vinde participaţia, "pentru că o acţiune VESY nu mai valorează acum în mod real nici 0,01 lei, deşi în piaţă ultimul preţ este de 0,07 lei".

"Dacă pune cineva ordinea la cumpărare îi dau toate acţiunile, dar mă îndoiesc că va dori cineva să cumpere, pentru că nimeni nu vrea să bage bani. Firma asta dacă nu face rost de bani intră în faliment", spune preşedintele WBS România.

El precizează că Ves Sighişoara vinde în prezent din stoc pentru a plăti şomajul tehnic al angajaţilor. Totuşi, Sima afirmă că intenţia de a face majorarea de capital rămâne în picioare, dacă ceilalţi acţionarii vor accepta, deoarece fabrica poate deveni profitabilă.

"Eu eram singurul care crede că se poate face o fabrică profitabilă, în condiţiile în care se schimbă producţia, adică să facă panouri solare, iar pentru acest lucru trebuia să accesăm fonduri structurale", precizează Cristian Sima. Pe de altă parte, şeful WBS spune că ar păstra toţi muncitorii de la Ves Sighişoara pentru că sunt profesionişti, iar fabrica oferă toate condiţiile pentru a face performanţă.

Conducerea producătorului de articole din metal a hotărât să trimită în iulie în şomaj tehnic 337 de salariaţi, în urma acestei măsuri activitatea de producţie comprimându-se la jumătate.

Acţiunile producătorului de vase emailate Ves Sighişoara se tranzacţionează din mai 2008 la categoria a doua a pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), după transferul de pe piaţa Rasdaq, sub simbolul VESY.

Compania are în prezent un capital social de 9,33 milioane lei, divizat în 93,31 milioane de acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei. Potrivit ultimelor raportări, acţionarii principali ai companiei sunt Idifta Bucur, cu 11,54% din capital, şi casa de brokeraj WBS România, cu 11,57% din acţiuni.

Valoarea de piaţă a companei este de 6,53 milioane lei (1,55 milioane euro), conform ultimei cotaţii de 0,07 lei/acţiune, stabilită în cadrul şedinţei bursiere de marţi.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite