Cristina Prună, deputată USR și membră a Biroului Național al partidului, a declarat că retragerea sprijinului politic pentru Elena Lasconi în contextul pregătirilor pentru alegerile prezidențiale reprezintă o decizie „nedreaptă".
Cristina Prună (USR): Retragerea sprijinului pentru Elena Lasconi în cursa prezidențială, o decizie nedreaptă
„Cred că și doamna Lasconi a făcut niște greșeli și cred că este nedrept, însă, cum i s-a retras sprijinul în această cursă. Niște oameni politici maturi, responsabili, se așază la masă, poartă discuții, identifică pericolele. Uitați-vă la campania trecută. L-am avut pe acest domn, Călin Georgescu, care a ajuns în turul doi. Și a ajuns din cauza iresponsabilității politicienilor de la putere. Or, noi, ceea ce trebuia să demonstrăm acum este tocmai responsabilitate și faptul că ne gândim la oameni. Iar asta nu se poate întâmpla decât punând niște principii pe masă, iar candidații să achieseze la acele principii. Și oamenii ar fi văzut lucrul aceasta și am fi putut rămâne în ultima săptămână de campanie cu un singur candidat”, a transmis Cristina Prună, pe Facebook, reluând o declarație acordată postului B1 TV.
Întrebată care au fost mizele liderilor USR care au decis retragerea sprijinului politic pentru Elena Lasconi, Cristina Prună a spus că este vorba despre „preluarea puterii” în partid.




