Creşterea organică a unei companii (prin resurse proprii, creşterea numărului de produse vândute, lărgirea ariei de activitate) este insuficientă pentru a deveni un jucător global, iar esenţială este capacitatea de achiziţie, a declarat ieri Vasile Iuga, Country Managing Partner în cadrul PwC, la conferinţa „Cei mai mari jucători din economie - Companii care au învins criza", organizată de „Ziarul Financiar" şi PwC. „Într-o lume globalizată creşterea organică este insuficientă pentru ca un jucător să devină cu adevărat global. Există sectoare extrem de concentrate", a spus Iuga.
El a explicat că, în funcţie de faza în care se află diferite sectoare, anumite tipuri de jucători domină achiziţiile. „Când industria este ajunsă la echilibru, cele mai mari achiziţii le fac rechinii industriei, care sunt foarte diversificaţi. Există o dinamică influenţată de stadiul de concentare în care se află industria", a explicat el. „Criza financiară a accentuat această presiune, iar în cele mai multe sectoare economice acest lucru duce la un nou val de fuziuni şi achiziţii", a adăugat Andrej Vizjak, Partner în PwC. El a mai spus că globalizarea pune presiuni asupra companiilor de a face faţă concurenţei la nivel mondial. Citeste mai mult pe www.adevarul.ro
Criza aduce un nou val de fuziuni şi achiziţii
Publicat la 05.07.2011, 20:31:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
