Piețe financiaremoney.ro
Criza americană ar putea să avantajeze România
Publicat la 14.03.2008, 16:33:37
România, Bulgaria şi alte state din regiune pot beneficia de pe urma încetinirii creşterii economice mondiale. Asta pentru că se aflau în pericol de supraîncălzire. Specialiştii Property Secrets, companie specializată în consultanţă şi cercetare în domeniul imobiliar sunt de părere că există factori fundamentali care permit unor economii precum România, Slovacia, Polonia şi Cehia să facă faţă ritmului mai lent de dezvoltare al economiei mondiale.
Specialiştii companiei de consultanţă amintesc faptul că Polonia a avut anul trecut, o creşteree economică de 6,5%, cel mai rapid ritm din ultimul deceniu, în timp ce în România s-a plasat la 6%, iar în Slovacia la 9%. O creştere puternică este însoţită însă şi de factori negativi, precum creştere inflaţiei şi a deficitului de cont curent. O soluţie pentru acoperirea deficitelor ar fi capitalul străin, dar problemele de pe pieţele financiare internaţionale au dus la scumpirea accesului la finanţare, cu efect negativ asupra valutelor locale. Leul, în special, a coborât cu circa 20% în raport cu euro, în ultimele şase luni, iar cei care au contractat împrumuturi ipotecare în moneda europeană sunt afectaţi, se arată în studiu.
Property Secrets aminteşte şi despre importantele sume de bani pe care urmează să le primească ţara noastră în acest an - aproape 1,5 miliarde de dolari sub formă de fonduri structurale destinate dezvoltării infrastructurii. Acest tip de sprijin a atras anul trecut în România investiţii nete de 460 de milioane de euro în acţiuni şi obligaţiuni, de două ori mai mult comparativ cu 2006. Pe de altă parte însă, gradul de penetrare al împrumuturilor ipotecare, raportat la PIB, este încă redus.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



