money.ro
ActualitateTheodora Șutiu

Criză de bacșiș pe litoral. Cei care muncesc pe plajă sau în restaurante spun că turiștii sunt tot mai zgârciți

Publicat la 15.07.2025, 03:26:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Criză de bacșiș pe litoral. Cei care muncesc pe plajă sau în restaurante spun că turiștii sunt tot mai zgârciți

Pe litoralul românesc, atmosfera de vară este umbrită de o problemă tot mai resimțită de angajații din turism: lipsa bacșișului.

]Tinerii care trudesc zilnic sub soarele arzător, fie că servesc în baruri ori restaurante, fie că aduc șezlonguri și saltele pe plajă, spun că „tipsul” – odinioară o sursă importantă de venit – s-a împuținat drastic.

„Tips mai răruț, dar mai sunt zile și zile când mai primesc, de obicei în weekenduri. Mă bazez pe salariu, în rest nu iau niciun bacșiș,” mărturisește un barman, confirmând că vremurile în care bacșișul era motivul principal pentru care tinerii se angajau pe litoral par să fi apus. În prezent, tot mai mulți lucrători din industrie se bazează exclusiv pe salariu, iar viitorul financiar se conturează incert.

În același ton, un alt angajat adaugă: „Tipsul? Foarte slab, foarte slab, ținând cont la câtă vânzare se face pe zi.” Cu alte cuvinte, deși activitatea nu lipsește, recunoștința exprimată în bani s-a diminuat.

Nici pe plajă lucrurile nu stau mai bine. Beach boys – cei care se ocupă de confortul turiștilor aducând șezlonguri, măsuțe și saltele – se plâng de venituri în scădere. „Treaba nu merge așa de bine cum ne așteptam. Nu mai lasă lumea tips cum lăsa înainte, ne descurcăm cum putem,” spune unul dintre ei. Dacă în anii trecuți strângea și peste 100 de lei pe zi doar din bacșiș, acum abia mai adună 20-30 de lei.

Managerii din domeniu confirmă tendința descrescătoare. Răzvan Chițan, manager de plajă, observă o realitate paradoxală: „Nu prea lasă lumea. De obicei lasă oamenii care nu au bani tips, cei care au mai mulți bani lasă mai greu.”

În restaurante, situația este puțin mai bună, însă departe de a fi mulțumitoare. Turiștii care iau masa de prânz mai lasă câte ceva, dar mult mai puțin decât în anii trecuți. „Sunt situații în care nu primesc deloc, acuma depinde și de ospătar și servirea lui,” spune Laurențiu Duică, manager de restaurant.

Explicația? Cristian Barhălescu, președintele ANAT Sud-Est, susține că turiștii sunt afectați de o stare generală de nesiguranță economică: „Oamenii nu vor să lase bacșiș pentru că este o închistare pe care o au în acest moment, datorită anunțurilor că sunt scumpiri și ce se întâmplă.”

Pe lângă reticența turiștilor, angajații din turism mai au de înfruntat și o altă provocare: impozitarea fiecărui leu primit sub formă de bacșiș. Astfel, și puținul care li se oferă ajunge să fie diminuat.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite