Criza Euro ameninţă reformele în Europa de Est (The Guardian)

Criza Euro ameninţă întreaga construcţie europeană. După cum se poate observa, singura soluţie la îndemână este crearea unei uniuni politice în spaţiul european. Iarăşi se poate observa că, deocamdată cel puţin, nu toate statele par dispuse să renunţe la drepturile suverane în favoarea unor structuri suprastatale. Alternativa?! Păi fie nu mai avem UE deloc, fie ancorăm definitiv Uniunea celor două viteze într-un tratat european. Probabil că o astfel de variantă ar fi compusă din nucleul dur al zonei Euro şi celelalte zece ţări din afara actualei uniuni monetare care vor pierde din statut şi din influenţă.

 

În acelaşi timp, se poate observa în estul Europei cum indicatorii guvernării sunt fie în stagnare, fie în declin. Ungaria şi România sunt exemple sonore, dar fenomenul se manifestă în întreaga zonă estică, chiar şi în Kosovo, protectoratul UE. Ce s-a schimbat radical pentru aceste ţări este setul de stimulente din perioada de pre-aderare. Înainte de integrarea în UE, statele estice alergau după sfântul Graal al aderării. Acum se pare că riscul sancţiunilor din partea UE este mai mic decât câştigul oportunist pe plan intern şi aşa se pot explica derapajele democratice din ultimii ani. În lipsa unor măsuri de sancţiune clare, UE ar trebui să-şi redefinească setul de stimulente acordate guvernelor naţionale, mai ales în contextul creării uniunii politice. Cele care ezită în chestiunea cedării suveranităţii şi se întorc la discursuri naţionaliste ne dau o imagine a unei posibile Europe care a renunţat la ideea de Europa, scriu cei de la RFI Romania.

 

Sirienii luptă. Dar războiul îl duc alţii (Sueddeutsche Zeitung)

 

În Siria, rebelii şi soldaţii se luptă, vieţi se pierd, destine sunt ruinate. În afara ţării se dă bătălia geostrategică. Washington-ul şi Europa versus Moscova şi Beijing. Este o reinventare a logicii Războiului Rece.

 

Dacă unul precum Kofi Annan renunţă la eforturile de mediere, atunci situaţia chiar că e disperată. Câştigătorul premiului Nobel pentru pace este cunoscut pentru răbdarea sa, dar el însuşi recunoaşte că a eşuat în Siria. Annan acuză că negocierile sale au fost blocate şi din interiorul şi din exteriorul Naţiunilor Unite. Bineînţeles că el se referă în primul rând la preşedintele Bashar al Assad care una promite şi alta face. Apoi nici rebelii nu sunt mai dispuşi să negocieze o pace cu regimul pentru a asigura tranziţia politică. Dar momentul în care Kofi Annan a renunţat a fost acela în care a realizat că poziţiile din teren sunt date, mai degrabă, de influenţa factorilor externi, adică a marilor puteri mondiale.

 

Blocada ruşilor şi a chinezilor în Consiliul de Securitate este privită drept o acceptare cinică a peste 20.000 de morţi în decursul conflictului. Dar ziua anunţării retragerii nu o fi fost întâmplător aceeaşi cu cea a anunţului Casei Albe cum că va spori asistenţa acordată rebelilor sirieni. Aşa se face că pe lângă războiul civil şi cel etnic, Siria se confruntă şi cu un conflict al marilor puteri pe axa reinventată a Războiului Rece. Între Europa şi Washington pe de-o parte şi Rusia şi China de cealaltă, treaba murdară o fac Arabia Saudită, Qatar şi Turcia (aliaţi cu Occidentul) şi Iranul aliat cu Rusia şi China. În acest joc mondial, sirienii nu mai au nicio importanţă.

 

Israelul blochează o reuniune în chestiunea Palestinei (Le Monde)

 

Ieri trebuia să aibă loc o conferinţă despre viitorul Palestinei la Ramallah. Dar Israelul a blocat accesul diplomaţilor şefi din Malaezia, Indonezia, Bangladesh şi Cuba în Cisiordania.

 

Participanţii urmau să asigure sprijin autorităţilor palestiniene într-un demers de obţinere a statutului de stat nemembru al ONU. Blocada israeliană a dus însă la anularea conferinţei internaţionale. Autorităţile de la Tel Aviv au anunţat că au interzis accesul oficialilor respectivi pentru că aceştia nu au respectat procedurile israeliene de trecere a frontierei către teritoriile palestiniene.

 

Miza reuniunii anulate era susţinerea unui proiect de rezoluţie propus de Liga Arabă care propune recunoaşterea statului palestinian la ONU. Demersul a primit sprijin şi din partea aşa numitului Comitet al Nealiniaţilor, din care fac parte ţările enumerate mai devreme. Autoritatea Palestiniană, condusă de Mahmoud Abbas, a depus în septembrie 2011 o cerere oficială de recunoaştere a statului palestinian la ONU. De atunci, negocierile internaţionale se ţin lanţ, Abbas căutând sprijin din partea blocului european, al celui african, al nealiniaţilor şi al celui sudamerican. Încercarea de a obţine recunoaştere în Consiliul de Securitate a eşuat deja, aşa că palestinienii mizează acum pe sprijin larg în Adunarea Generală a ONU.