Criză fără precedent în construcţii: "Sistemul se va prăbuşi!"
Publicat la 27.06.2016, 03:52:10
Criza a fost declanşată anul trecut, după ce Administraţia Fondului de Mediu (AFM) a amendat cu sume colosale Organismele de Transfer de Responsabilitate (OTR), responsabile de realizarea ţintelor obligatorii de reciclare a deşeurilor industriale, pentru că acestea nu şi-au făcut treaba. În plus, în noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis a avizat modificarea legii care reglementează reciclarea deşeurilor în sensul punerii disfuncţionalităţilor create de OTR-uri în cârca producătorilor. Aceştia sunt penalizaţi cu 2 lei/kg de ambalaj în cazul în care nu se îndeplinesc ţintele de reciclare de 60% din volumul de ambalaj utilizat.
„Sistemul se va prăbuşi. La sfârşitul anului va fi o catastrofă, pentru că sunt mii de producători afectaţi care vor trebui să plătească şi nu vor avea de unde“, a declarat Marius Marin vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor de Prefabricate din Beton Prefbeton.
mai multe, pe capital.ro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
