money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Criza financiara reduce comenzile din industrie

Publicat la 05.10.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Criza financiara reduce comenzile din industrie

Cu o luna in urma, in iulie, comenzile noi din industrie inregistrasera o crestere anuala de 29,2% (fata de iulie 2007). In schimb, comparativ cu luna iulie, comenzile noi din industrie s-au diminuat cu 12,1%, toate marile grupe industriale inregistrand scaderi. In schimb, pe ansamblu, in primele opt luni din 2008, comenzile din industrie au crescut cu 17,2%, cele mai mari cresteri fiind inregistrate in industria bunurilor intermediare, de 23%, si a bunurilor de folosinta indelungata - 20,9%. Comenzile din industria bunurilor de capital au sporit cu 10,3%, iar cele din industria bunurilor de uz curent, cu 8,9%. Revenind la cresterea anuala, aceasta a fost sustinuta, in special, de industria bunurilor intermediare si a celor de capital. Procentual, acestea au inregistrat urmatoarele avansuri: industria bunurilor intermediare (+16,9%), industria bunurilor de capital (+13,2%) si industria bunurilor de uz curent (+5,4%). In schimb, industria bunurilor de folosinta indelungata (exemplu: masini, mobila) a scazut cu 3,5%. In termeni lunari (august 2008 fata de iulie 2008), comenzile noi din industrie au scazut, dupa cum spuneam, cu 12,1%, toate marile grupe industriale inregistrand scaderi. Astfel, cea mai mare scadere a comenzilor noi a fost inregistrata in industria bunurilor intermediare, de 21,4%. Comenzile din industria bunurilor de uz curent au scazut cu 15%, in industria bunurilor de folosinta indelungata a fost inregistrata o scadere de 7%, iar in industria bunurilor de capital, de 2,5%. Care sunt motivele incetinirii ritmului de crestere a comenzilor din industrie? Si a scaderii de la o luna la alta? Potrivit analistilor, criza financiara internationala isi spune cuvantul si in acest sector economic. Antreprenorii sunt in asteptare, adopta o atitudine de prudenta, asteapta sa vada care vor fi efectele crizei, ce directie va lua criza financiara, daca va ajunge si in tara noastra sau nu. “Investitorii, dar si clientii sunt intr-o stare de asteptare. Este efectul crizei financiare internationale. Productia din industrie incetineste pe acest fond. Toti sunt acum mult mai prudenti, este o perioada de asteptare”, a declarat, pentru Business Standard Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). De altfel, o situatie similara a fost raportata si la nivelul cifrei de afaceri din industrie.


Astfel, in luna august 2008, volumul cifrei de afaceri din industrie, per total (piata interna si piata externa) a scazut fata de luna precedenta cu 12,8%. In plus, fata de luna corespunzatoare din anul precedent, volumul cifrei de afaceri din industrie a crescut doar cu 6%. Practic, afacerile industriale si-au injumatatit ritmul anual de crestere la 6%, in august, daca tinem cont de faptul ca in iulie 2008 (fata de iulie 2007), cifra de afaceri din industrie s-a majorat cu 13,7%. Revenind la datele lunare, trebuie spus ca scaderea lunara vine dupa trei luni consecutive de cresteri ale cifrei de afaceri. Scaderea afacerilor a avut loc in toate ramurile industriale. Cea mai mare reducere a afacerilor a fost consemnata in industria energiei electrice si termice, gaze si apa, unde afacerile s-au diminuat cu 14,8%, urmata de industria prelucratoare, cu 13% si de cele din industria extractiva, cu 1,8%. Pe tot anul, in perioada ianuarie-august 2008, comparativ cu perioada ianuarie-august 2007, volumul cifrei de afaceri din industrie a crescut cu 7,3%.

Business CRESTERI

Indicele valoric al comenzilor noi din industrie (evolutie anuala) Sursa: INS

Ianuarie
7,7%
Februarie
5,7%
Martie
4,3%
Aprilie
33,5%
Mai
20,2%
Iunie
27,8% 
Iulie
29,2%
August
16,1%
 
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite